Testamentul neîmplinit al Regelui Mihai. Ce și-a dorit Majestatea Sa pentru România
Testamentul politic al Regelui Mihai se poate citi în toate discursurile sale, care reflectă dorințele pentru care a luptat cea mai mare parte a vieții sale.
Revenirea la ordinea constituțională din 1947
„Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii” spunea Regele în octombrie 2011, de la tribuna Parlamentului României. Niciodată, nici în mesajele cele mai blânde sau fericite, Mihai I nu a renunțat la acest ideal. El a înțeles mereu că inclusiv lipsa unui referendum în ambele momente – ale instaurării și prăbușirii comunismului – a lăsat deschisă această oportunitate istorică. Nici în Exil, nici în anii tulburi plin de opreliști și umilințe după 1989 și nici după 1997 sau 2001, Mihai I nu a spus vreodată că ordinea actuală este legitimă.
Dăltuirea unei noi Constituții
Regele a spus mereu că nenumăratele crize ale politicii românești nu stau într-o natură particulară a clasei politice în raport cu alte state foste comuniste sau a unui context regional, ori complex european. Suveranul a privit mereu stagnarea politică a României prin actul fundamental prost croit, lipsit de tradiție constituțională românească, de legitimitate și predispus a genera blocaje, crize și conflicte. În 2008, atunci când, după aderarea țării la UE, România fusese din nou într-un conflict politic major, Mihai I afirma: „Vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, sa dovediți instinctul binelui național și sa dați României o Lege fundamentală statornică si îndreptată către viitor”. Acest deziderat rămâne unul actual, pentru că inclusiv o nouă lege fundamentală ar implica, imediat, și discuția despre casa regală și forma de guvernământ.
Cultivarea tinerei generații și transformarea ei în motorul României
În tulburații ani 90, regele a constatat cu surprindere că tinerii erau cei mai apropiați de idealurile și acțiunile sale: „Oamenii tineri, cei care au fost cei mai expuși tehnicilor de spălare a creierului, tocmai ei m-au întâmpinat în țară cu cea mai mare căldură”. Fiind îndemnat în decembrie 1989 să vină imediat la București, Suveranul dădea un răspuns tulburător: Tinerii au murit pentru libertate, nu pentru mine. Nu pot confisca victoria și martiriul lor.
Citește continuarea pe contributors.ro.