MENIU

Teroristul din Noua Zeelandă a fost și în România. Ce a făcut bărbatul aici

Teriristul din Noua Zeelandă a fost și în România. Ce a făcut bărbatul aici

Teroristul australian Brenton Tarrant, cel care a comis groaznicul atac armat din Noua Zeelandă, a fost în România, în noiembrie 2018! Acesta a venit în țara noastră cu avionul, din Bulgaria, potrivit procurorului-șef al Bulgariei, și a vizitat mai multe situri arheologice, relatează Realitatea TV. Așa s-ar explica de ce numele domnitorilor Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino ar fi fost scrise pe armamentul atacatorului. Din România, Tarrant a plecat în Ungaria, cu mașina.

Autoritățile bulgare au anunțat, vineri, că au deschis o anchetă legată de vizita efectuată în Bulgaria, în noiembrie 2018, de extremistul de dreapta care a comis un masacru în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă. Potrivit autorităților bulgare, bărbatul a ajuns în București în data de 15 noiembrie 2018, de unde a închiriat o mașină pentru a ajunge în Ungaria.

Atacatorul a fost în Bulgaria din 9 până în 15 noiembrie 2018, potrivit procurorului șef bulgar, Sotir Tsatsarov.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă versiunea sa, potrivit căreia voia "să descopere locuri istorice și să studieze istoria țărilor balcanice", este corectă sau a avut alte obiective, a adăugat procurorul.

Cetăţeanul australian identificat sub numele de Brenton Tarrant, autorul atacului din Noua Zeelandă, scrisese mai multe nume de personalităţi istorice pe armele din dotare şi pe încărcătoarele lor. Printre figurile istorice se numără şi doi domnitori români, Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino.

Atac Noua Zeelandă. Obsesia teroristului pentru eroii creștinătății, descifrată

Pe încărcătoare, teroristul a mai scris şi numele amiralilor Dmitri Seniavin şi Edward Codrington, al ofiţerului veneţian Marc Antonio Bragadin sau al guvernatorului austriac Ernst Rudiger Starhemberg, care a ţinut piept otomanilor în Asediul Vienei.



Toate aceste figuri istorice au un element comun: într-un moment sau altul al istoriei, au luptat împotriva dominaţiei musulmane a Imperiului Otoman.

Cine este teroristul din Noua Zeelandă. Manifest șocant ”anti-Islam”, postat înainte de atac

Reamintim că cel puţin 49 de persoane au murit şi alte 20 au fost grav rănite, în urma a două incidente armate produse, vineri, la moscheile Al Noor şi Linwood, din Christchurch, Noua Zeelandă.