MENIU

Termoenergetica Bucureşti, amendată cu 10.000 de lei pentru că nu a furnizat agent termic la temperatura din contract

Termoenergetica Bucureşti, amendată cu 10.000 de lei

ANPC a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că a avut loc un control în ultimele zile la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA pentru a verifica motivele nerezolvării celor 31 de reclamaţii ale unei asociaţii de proprietari din Sectorul 3 al Capitalei, deşi în baza de date a companiei figurau ca fiind rezolvate, precum şi pentru faptul că aceasta nu furnizează agentul termic la temperatura din contract, respectiv 55 - 60 grade C. 

„În ceea ce priveşte sesizările depuse de consumatori, în momentul de faţă, situaţia constatată de comisari în teren este următoarea: în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidenţiindu-se în factura din luna decembrie; 

în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetăţeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametri, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul, deşi a fost livrată în parametri, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situaţie în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului”, a afirmat ANPC. 

„Din cele şase CET-uri din Bucureşti, în prezent sunt funcţionale doar patru. În acest moment, la sesizarea asociaţiei de proprietari din sectorul 3, reprezentanţii Termoenergetica SA au început acţiuni de remediere a disfuncţionalităţilor”, a mai explicat ANPC. 

Mai multe articole despre:
anpc amenda termoenergetica