Termenul de execuţie la Magistrala 5 - Râul Doamnei - Haşdeu, prelungit cu aproape şapte ani
Contractul de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă aferentă Magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera), încheiat la finalizarea procedurii de atribuire a fost modificat pe parcursul derulării sale prin şase acte adiţionale şi şase instrucţiuni, astfel încât valoarea acestuia a crescut cu 14,21%, de la 918,94 milioane de lei, la 1,05 miliarde de lei, iar termenul de execuţie a fost prelungit cu aproape şapte ani, de la 14 aprilie 2013, la 14 martie 2020, potrivit agerpres.
Totodată, potrivit raportului elaborat de Corpul de control al primului-ministru (CCPM), în urma controlului derulat la Metrorex, care a vizat perioada 1 ianuarie 2011 - 31 august 2018, prin încheierea, în anul 2013, a unui act adiţional, s-a convenit efectuarea unor lucrări suplimentare în valoare de 51,08 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea lucrărilor suplimentare de deviere a reţelelor edilitare a fost de 46,26 milioane de lei.
"Pentru justificarea necesităţii execuţiei unor lucrări suplimentare faţă de cele contractate au fost invocate de către executant, consultant şi beneficiar circumstanţe imprevizibile. În această privinţă Autoritatea de Management POST a stabilit că lucrările suplimentare, în valoare de 37.637.879,40 lei, au fost achiziţionate de Metrorex SA în absenţa unor astfel de circumstanţe imprevizibile, fiind încălcate prevederile art. 252 lit. j) din OUG nr. 34/2006, forma în vigoare în perioada derulării procedurii de atribuire, fapt ce a determinat aplicarea unei corecţii financiare de 100% şi decontarea lucrărilor suplimentare în cuantumul menţionat anterior din fonduri alocate de la bugetul de stat. Valoarea iniţială a lucrărilor de deviere a reţelelor edilitare a fost, în oferta de bază, de 38.327.835,40 lei, ajungând, prin modificări succesive, la valoarea de 128.107.074,56 lei. Propunerea tehnică în baza căreia s-a încheiat contractul nu a fost fundamentată de ofertant pe realitatea existentă în amplasamentul obiectivului de investiţie. În această privinţă, din documentele puse la dispoziţia CCPM, nu a reieşit faptul că autoritatea contractantă a analizat cauzele care au condus la situaţia de a fi majorat preţul contractului cu valoarea unor lucrări suplimentare de deviere a reţelelor edilitare şi nici că aceasta a procedat la identificarea unor eventuale persoane responsabile, avându-se în considerare dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare'', se arată în document.
În plus, invocând circumstanţele imprevizibile, generate de intrarea în vigoare, la data de 3 aprilie 2011, a prevederilor Ordinului nr. 2689/2010 privind aprobarea Normativului privind proiectarea geotehnică a structurilor de susţinere NP 124:2010, s-a procedat la încheierea a două acte adiţionale, prin care a fost suplimentat preţul contractului cu o valoare, fără TVA, de aproape 75 milioane de lei. Din această creştere de preţ a contractului, valoarea de 30,14 milioane de lei a fost aferentă unor lucrări suplimentare a căror necesitate nu a rezultat din punerea în aplicare a noilor norme şi, implicit, nu a fost consecinţa apariţiei unor circumstanţe imprevizibile datorate intrării în vigoare a NP 124:2010.
"Autoritatea contractantă nu a identificat cauzele efective care au condus la majorarea preţului contractului cu valoarea de 30.139.500,17 lei, aferentă unor lucrări de execuţie a pereţilor mulaţi şi, implicit, nu a procedat la identificarea unor eventuale persoane responsabile, avându-se în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în contextul modificărilor efectuate de contract, în cursul decontării contravalorii lucrărilor de execuţie a pereţilor mulaţi, a fost achitată executantului o sumă cu 4.972.054,56 lei mai mare decât cea cuvenită", se precizează în raport.
Rezultatele controlului relevă şi faptul că Metrorex a acordat executantului din alocări de la bugetul de stat, în cursul anului 2011, avansuri în patru tranşe, în sumă totală de 63 de milioane de lei. S-a constatat faptul că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (2) din HG 264/2003, forma în vigoare în perioada respectivă, potrivit cărora, în cazul în care avansul din fonduri publice urma a fi virat în tranşe, acordarea unei noi tranşe putea fi făcută doar în condiţiile în care avansul acordat anterior ar fi fost justificat integral sau recuperat din sumele datorate.
"În condiţiile în care suma de 62.930.332,87 lei din valoarea totală a avansului acordat de Metrorex nu a fost folosită conform destinaţiei prevăzute, autoritatea contractantă nu a calculat şi nu a perceput dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente perioadei în care resursele financiare au fost imobilizate, nerespectând obligaţia prevăzută la art. 7 alin. (2) din HG 264/2003, forma în vigoare în perioada respectivă", subliniază CCPM.