MENIU

Termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru rezidență în Marea Britanie EXPIRĂ astăzi. Câți români s-au înscris până acum

Brexit

Termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru rezidență în Marea Britanie expiră, astăzi, pentru cetățenii europeni care doresc să își continue munca sau studiile în Regatul Unit, după ieșirea acestuia din Uniunea Europeană. În total, potrivit autorităților de la Londra, până la finalul lunii mai, erau 5.605.800 de aplicații depuse din care 5.271.300 erau deja finalizate. 

Polonezii și românii continuă să ocupe primele locuri, la distanță mică unii față de alții. Vorbim despre 975.000 de aplicații din partea cetățenilor polonezi și 918.000 din partea celor de naționalitate română.

În plus de asta, aproximativ 400.000 de cereri așteaptă să fie analizate de autoritățile britanice.

Miniștrii susțin că toți cei care vor depune cererile în termenul stabilit de lege vor avea drepturile garantate, în timp ce laburiștii atrag atenția asupra riscului ca multe persoane vulnerabile să își piardă accesul la serviciile publice, opozița cerând prelungirea acestui termen.

Vă reamintim că, odată cu ieșirirea Marii Britanii din UE, cetățenii europeni și familiile lor care trăiesc și muncesc în Regat nu vor mai avea automat dreptul să facă acest lucru, libertatea de mișcare încetând odată cu părăsirea blocului comunitar. Aceștia pot opta, însă, pentru cereri de rezidență. Odată acordat statutul de rezident, cetățenii respectivi vor continua să beneficieze de sistemul public de sănătate NHS, să studieze, să aibă acces la alte fonduri publice sau beneficii, să călătorească în interiorul și în exteriorul țării, relatează HotNews.ro.