MENIU

Teodorovici, atac la adresa partenerilor din ALDE în conflictul pe tema rectificării bugetare

Ministrul finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat, luni, că rectificarea bugetară va fi pozitivă și l-a atacat pe Varujan Vosganian, partenerul de alianță din ALDE. 

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici spune că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, chiar dacă cei din ALDE s-au declarat explicit împotriva cu proiectul de rectificare.

„Am avut discuţii şi zilele trecute în coaliţie, o să avem şi săptămâna aceasta. Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm această rectificare de buget şi cred că lucurile sunt clarificate, doar micile detalii au mai rămas de pus la punct”, a spus ministrul, într-un interviu la Radio Romania Actualitati.

În același timp însă, Teodorovici l-a atacat pe purtătorul de cuvânt ALDE, Varujan Vosganian care a criticat tăierea unor sume la rectificare de la ministerele importante.

„Îl ştim cu toţii pe domnul Varujan, dânsul... A trecut ceva timp de când nu mai este ministru de finanţe şi probabil că anumite practici, să spunem, aşa-numite de finanţe au devenit, aşa, cam depărtate şi probabil de temut.”, a spus Teodorovici.

Ministrul a asigurat că va fi o rectificare pozitivă. 

”E important de spus că faţă de ceea ce a apărut în spaţiul public zilele trecute, pot să spun aşa, într-un singur cuvânt că va fi o rectificare sperăm noi pozitivă, adică toate ministerele, cele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă vor exista min8istere care vor pierde bani, ministrul Finanțelor a răspuns negativ. 

”Nu, nu. Vor fi ministere care vor avea bugetele, să spunem aşa, aşa /../ cum au fost planificate şi chiar vor fi anumite, să spun aşa, plusuri acolo unde au fost adăugate măsuri faţă de cele pe care cu toţii le cunoaştem. Ele vor fi anunţate în mod public odată cu momentul rectificării de doamna prim-ministru şi, ca o concluzie, sunt convins că va fi o rectificare pozitivă”, a spus el.

Ministrul Finanţelor dădea asigurări la ultima şedinţă a cabinetului Dăncilă că rectificarea bugetară ajunge luni pe masa Guvernului. Proiectul însă nu a fost nici măcar lansat în dezbatere publică.

Nici instituţiile care ar fi trebuit să îl avizeze nu l-au primit. În plus, ALDE nu e de acord cu modul în care au fost împărţiţi banii, iar, potrivit unor surse, rectificarea este negativă. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susţine că miniştrii săi nu vor vota rectificare bugetară şi că rectificarea reflectă strict viziunea Partidului Social Democrat.