Teodorovici are un plan nou pentru ANAF. Poliția finanțelor trebuie să colecteze 100% din piață
Ministrul Finanțelor vrea ca ANAF să depășescă planul la încasări, chiar dacă Agenția s-a depășit pe sine: a avut încasări de peste 103% față de planul inițial.
Ministrul finanţelor a afirmat, vineri, în cadrul unei emisiuni la DCNews.ro, că planul de colectare al ANAF este la „103% faţă de planul propus”, la începutul acestui an.
„Domnul Mişa mai are mult până la final de an să recupereze ceea ce a avut ca plan, pentru că, la momentul rectificării bugetare din acest an, planul respectiv a fost revizuit. În sensul că, ceea ce nu a făcut în primul semestru, până la final de an, să fie obligatoriu realizat. Mă uit foarte mult la structura planului”, a detaliat Teodorovici.
Ministrul finanţelor a precizat că este interesat de colectarea din TVA, accize, taxe vamale. „Partea de plus vine din transferul de contribuţii, trebuie să o recunoaştem. N-am fost aşa un adept deschis al acelei OUG 79 pe 2017, prin care s-a decis transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, dar efectele au fost fantastice în buget, mai mari decât cee ace am estimate pentru 2018”, a explicat Teodorovici.
Astfel, planul de încasări al ANAF a fost depăşit, în mare parte, ca urmare a acestui transfer de contribuţii. „Per total, planul de încasări a fost despăşit, ca urmare a acestei decizii”, a completat Teodorovici.
În schimb, colectarea la TVA este la nivelul de 92% faţă de nivelul propus. „ANAF-ul are de recuperat foarte mult. Până la finalul acestui an, eu chiar voi pune accent pe zona de TVA agresiv chiar, agresiv”, a subliniat Teodorovici.
România are un gap de TVA, diferenţa dintre suma care trebuie colectată şi cea care este colectată, de 7-8 miliarde de euro, potrivit datelor Comisiei Europene, a menţionat ministrul Finanţelor. „Datele trebuie văzute în ansamblu”, a precizat Teodorovici, deoarece o parte din această diferenţă provine din alte cauze decât evaziunea fiscală.
„Planul ANAF-ului trebuie să fie un pic diferit decât până acum. (...) Trebuie să mergi la ceea ce este ideal”, a mai spus Teodorovici. Mai exact, în toată istoria ANAF, planul propus era făcut în funcţie de ceea ce se putea colecta. „De anul viitor, planul va fi aşa: trebuie să aduci 100% din ceea ce economia poate să producă”, a completat Teodorovici.