Tentativă de crimă: o femeie eliberată pe baza recursului compensatoriu a ÎNJUNGHIAT un bărbat
O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce procurorii au ajuns la concluzia că a încercat să omoare, aparent fără motiv, un bărbat pe care l-a urmărit pe străzile din sectorul 2 al Capitalei. Victima a scăpat cu viață după ce medicii au reușit să-i scoată cuțitul din spate. Femeia ieșise de la închisoare în urmă cu trei luni unde a stat șapte ani și jumătate după o altă tentativă de omor deosebit de grav.
“La data de 21.01.2018, procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpata D.A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat. Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat faptul că la data de 20.01.2018, în jurul orei 18.45, în timp ce se afla pe str. Doamna Ghica nr. 263, sector 2, București, inculpata D.A.M. a urmărit-o pe victimă, o persoană de sex masculin și a lovit-o în spate cu un cuțit, cu intenția de a o ucide, după care a părăsit zona”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
De remarcat că femeia cu apucături criminale a ieșit din pușcărie anul trecut după ce, din cauza condițiilor de detenție, i s-au dedus din pedeapsă 360 de zile, prin aplicarea legii recursului compensatoriu . Procurorii subliniază că unele probe importante din acest dosar sunt chiar imaginile “surprinse de camerele de supraveghere stradale situate în apropierea locului comiterii faptei”.
Surse din mediul medical spun că victima se află în stare critică după ce medicii i-au scos cuțitul din spate. Potrivit anchetatorilor, femeia nu ar fi avut niciun motiv să-l înjunghie pe bărbat deoarece nu-l cunoștea. Cel mai probabil aceasta voia doar să se întoarcă în spatele gratiilor, deoarece nu are unde să doarmă fiind o persoană fără locuință, susțin surse apropiate anchetei. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.