Tensiunile diplomatice între Iran și Germania ating noi cote. Cele două țări închid reprezentanțele culturale și convoacă ambasadorii pentru explicații
Justiţia iraniană a închis două filiale ale unor organizaţii având legături cu Germania, din cauza ''activităţilor ilegale şi fraudelor financiare'', transmit agențiile de presă străine, care menţionează că decizia intervine după ce Germania a interzis un centru islamic din Hamburg.
Mizan Online, agenţia oficială a Autorităţii judiciare iraniene, a publicat fotografii în care forţe de securitate îndepărtau firma Institutului Limbii Germane de la Teheran, care are legături cu ambasada germană.
''În plus, există relatări despre încălcări comise de alte centre afiliate Germaniei şi în prezent se desfăşoară investigaţii în această problemă'', a adăugat Mizan.
În iulie, Germania a interzis Centrul Islamic din Hamburg (IZH) şi organizaţii subsidiare pentru ''urmărirea de scopuri islamiste radicale'', conform Ministerului de Interne federal.
Ministerul a indicat că IHZ a acţionat ca reprezentant direct al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi a încercat să provoace o revoluţie islamică în Germania.
În urma închiderii IZH, Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul german la Teheran.
Alfred Bulai înfometa studentele în timpul practicii. Dezvăluiri șoc făcute de Cristian Pîrvulescu
Ministerul de Externe german l-a convocat pe ambasadorul iranian după ce Teheranul a închis un centru cultural german
În replică, Ministerul de Externe german l-a convocat pe ambasadorul iranian după ce Iranul a închis centrul cultural german la Teheran. Ministerul de Externe de la Berlin a reacţionat ''condamnând acţiunea autorităţilor de securitate iraniene împotriva Institutului de limbă germană de la Teheran''.
Ambasadorul iranian la Berlin a fost convocat la minister, a adăugat diplomaţia germană într-un comunicat.
''Cerem noului guvern iranian să autorizeze imediat reluarea cursurilor'', a declarat un purtător de cuvânt, citat în comunicat.
Potrivit ministerului german, institutul DSIT a fost înfiinţat în 1995 de ambasada Germaniei la Teheran. ''DSIT se finanţează singur, prin taxele provenite din cursuri şi examene. El nu face parte din Institutul Goethe'', a scris ministerul.
DSIT ''are angajaţi în prezent 85 de profesori, dintre care niciunul nu este expatriat în acest moment'', a precizat aceeaşi sursă.
Potrivit agenţiei de presă iraniene Nour News, centrele închise corespund ''birourilor Institutului Goethe'', vitrina culturală a Germaniei, la Teheran.
Tensiunea crescuse deja în iulie între cele două state după interzicerea de către Berlin a emblematicului Centru islamic din Hamburg (IZH), acuzat de a fi o oficină a puterii iraniene şi de a susţine mişcarea libaneză Hezbollah. Centrul fusese fondat de imigranţi iranieni în 1953.
Teheranul a reacţionat convocându-l pe ambasadorul german pentru a denunţa o ''acţiune ostilă'' şi ''contrară principiilor drepturilor omului''.
După atacul Hamas, un aliat al Hezbollah, pe teritoriul Israelului la 7 octombrie 2023, deputaţii germani îşi reînnoiseră apelurile la închiderea IZH.