MENIU

Tensiunile dintre RUSIA și SUA explodează - Scenariul sumbru dacă Rusia va fi declarată „sponsor al terorismului”

Vladimir Putin Foto: Profi Media

Războiul din Ucraina tensionează și mai multe relațiile dintre Federația Rusă și SUA. Rusia amenință cu un scenariu mult mai sumbru decât Războiul Rece în relațiile cu Statele Unite.  

Federația Rusă a anunțat, prin purtătorul de cuvânt al diplomației ruse - Maria Zaharova, că este pregătită să rupă complet relațiile cu Statele Unite ale Americii. 

Recunoaşterea Rusiei de către Washington ca „sponsor al terorismului” ar putea conduce la ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, potrivit Interfax, citată de Agerpres. Zaharova se referă la votul Congresului american dat săptămâna trecută din cauza acțiunilor militare ale Rusiei din ultimii ani în mai multe regiuni, inclusiv invadarea Ucrainei din acest an.

„Legiuitorii americani (...), după ce au trecut prin toate instrumentele de sancţiuni disponibile anti-ruse (...) care în general s-au dovedit ineficiente, au început deja să dezvolte arme atât de puternice precum, în opinia lor, declararea Moscovei (...) ca 'sponsor al terorismului”, a ridiculizat ea votul dat de Senatul american pe 28 iulie.

„O astfel de aplicare a propriei legislaţii, contrară dreptului internaţional, poate fi văzută de senatori şi congresmeni ca un fel de pedeapsă teribilă, capabilă să forţeze Rusia să trăiască în conformitate cu ordinea mondială bazată pe reguli, inventată de Statele Unite", a declarat Zaharova, potrivit Agerpres.

„În acelaşi timp, se uită cumva că orice acţiune dă naştere la opoziţie, iar rezultatul logic al unui asemenea pas iresponsabil ar putea fi şi ruperea relaţiilor diplomatice, după care Washingtonul riscă să treacă definitiv de punctul fără întoarcere cu toate consecinţele?

„Ei (americanii) ar trebui să ştie: suntem pregătiţi pentru orice evoluţie a situaţiei şi dacă Washingtonul decide să oprească complet interacţiunea cu Moscova, vom supravieţui”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe.

La sfârșitul lunii trecute Senatul SUA a cerut Departamentului de Stat să recunoască Rusia ca „stat sponsor al terorismului" din cauza acţiunilor în Cecenia, Georgia, Siria şi Ucraina.

Rusia este acuzată că a desfăşurat o campanie de terorism şi de utilizare a forţei împotriva civililor din aceste ţări.

În plus, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în mai multe rânduri declararea Rusiei drept stat terorist. După bombardarea închisorii Olenivka de vineri, 28 iulie, când au murit carbonizați cel puțin 40 de prizonieri de război ucraineni, Zelenski a declarat că pentru moartea acestora ar trebui să existe o recunoaştere legală clară a faptului că Rusia este un stat sponsor al terorismului.

"Fac apel în special la Statele Unite ale Americii. Este nevoie de o decizie şi este nevoie de ea acum", a declarat Zelenski, pe 28 iulie, în discursul său obișnuit de la sfârșitul zilei.

Şeful Departamentului de Stat Anthony Blinken a declarat că recunoaşterea Rusiei ca sponsor al terorismului va distruge „ultimele rămăşiţe de diplomaţie” dintre Moscova şi Washington.

Pe 29 iulie, Blinken a avut o primă discuție cu omologul său rus Serghei Lavrov de la declanșarea războiului din Ucraina pe 24 februarie.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a menţionat că dacă această decizie nu este luată de Departamentul de Stat, Congresul va iniţia independent procedura. Lista actuală a sponsorilor terorismului include Siria, Iranul, Coreea de Nord şi Cuba.

Decizia SUA a fost urmată de solicitarea Letoniei către UE să declare Rusia drept un stat care sponsorizează terorismul și să nu mai elibereze vize turistice pentru ruși.