MENIU

Tensiunile continuă în Belarus: Maria Kolesnikova spune că autoritățile au amenințat-o cu moartea

maria kolesnikova

Activista de opoziţie din Belarus, Maria Kolesnikova, a înaintat procurorilor o plângere formală în legătură cu tentativa ilegală de expulzare a sa, în această săptămână, pentru deschiderea unui dosar penal împotriva ofiţerilor de poliţie şi ai KGB, pe care îi acuză de răpire, detenţie ilegală şi ameninţări cu moartea, transmite BBC.

În declaraţie, Kolesnikova afirmă că agenţi ai securităţii statului i-au spus că, dacă nu va pleca de bunăvoie, o vor deporta oricum, "vie sau pe bucăţi".

Conform RRA, Activista afirmă că a fost ameninţată că va petrece 25 de ani în închisoare. În urmă cu trei zile, Maria Kolesnikova a fost luată de pe stradă, din Minsk, şi urcată cu forţa într-o dubă, de către forţele de securitate. Aflată acum în arest, activista a descris modul în care cei care au capturat-o au încercat să o forţeze să părăsească ţara. Când a refuzat să se supună, i s-a pus o pungă pe cap şi a fost dusă cu maşina până la graniţă, însă acolo şi-a rupt paşaportul, pentru a nu fi expulzată.

Mai multe articole despre:
Belarus