Tensiuni diplomatice între China și un stat membru NATO și UE. Angajați din ambasadă, suspecți de spionaj
Trei membri ai misiunii diplomatice a Chinei de la Vilnius au fost declarați „persona non grata”, fiind suspecți de acțiuni de spionaj.
Lituania a declarat trei membri ai personalului Reprezentanţei Chinei - un tip de misiune diplomatică - ca personae non gratae, a anunţat vineri, 29 noiembrie, Ministerul de Externe de la Vilnius, informează Reuters.
Ministerul a citat încălcări ale Convenţiei de la Viena şi ale legislaţiei lituaniene ca fiind argumentul acestei măsuri, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Convenţia de la Viena din 1961 defineşte normele de drept diplomatic.
Personalul a fost instruit să părăsească Lituania în termen de o săptămână, a afirmat ministerul într-un comunicat.
Măsura este de natură să exacerbeze relaţiile acide dintre cele două ţări.
China a retrogradat deja relaţiile cu Lituania şi a făcut presiuni asupra multinaţionalelor să rupă legăturile cu ţara baltică cu 2,9 milioane de locuitori, după ce autorităţile de la Vilnius au permis Taiwanului să deschidă o ambasadă de facto acolo în 2021.
În martie, şeful contraspionajului lituanian a declarat că interferenţa chineză în alegerile din acest an nu poate fi exclusă din cauza sprijinului acordat Taiwanului. În plus, o navă chineză este suspectată că a fost implicată recent în deteriorarea a două cabluri submarine, dintre care unul face legătura între Suedia şi Lituania.
China este o țară care are relații de colaborare tot mai strânse cu Rusia. Pe de altă parte, Lituania este o țară membră a NATO și a UE.