Temperaturile cresc dramatic în România. Două zile de caniculă. Ce urmează după
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de disconfort termic și caniculă. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade în mai multe regiuni ale țării.
Două zile de foc în România. Temperaturile urcă până la 37 de grade în mai multe zone ale țării. Căldura va persista timp de două zile după care vom avea parte de o răcorire. Dar și de de instabilitate atmosferică.
”Pe parcursul zilei de luni, 01 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară după-amiază în Moldova, în zonele de câmpie din Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia, în sud-vestul și centrul Transilvaniei și în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
A şaptea zi de caniculă în Europa: Temperaturile încep să scadă
Marți, 02 iulie, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade.
Instabilitatea atmosferică se va accentua începând din după-amiaza zilei de marți, 02 iulie, la început în regiunile nordice, iar apoi (miercuri 3 iulie și joi 4 iulie) și în restul teritoriului, iar vremea se va răcori”, precizează ANM.
După şase zile de caniculă în Europa şi recorduri de căldură, în special în Franţa, temperaturile au început să scadă duminică, chiar dacă Germania şi Italia aşteaptau încă o zi extrem de fierbinte, potrivit AFP.
În Franţa, unde recordul absolut de căldură a fost înregistrat vineri, cu 45,9 grade Celsius în sudul ţării, temperaturile au scăzut cu 10 grade la Paris şi Rennes, deşi estul ţării mai este în continuare afectat de temperaturi extrem de ridicate.
Cât de cald e astăzi față de anul în care te-ai născut
Până acum, cel puţin opt persoane au murit din cauza acestui val de căldură saharian: patru în Franţa (plus o persoană în stare de urgenţă absolută), două în Spania şi două în Italia. Este vorba despre persoane în vârstă sau muncitori de pe şantiere, iar numărul deceselor ar putea creşte.