TEME pentru acasă sau NU? Toţi părinţii şi elevii pot răspunde pe EDU.RO
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează în perioada 7 - 20 noiembrie 2017 o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă.
Demersul se adresează actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.
Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.
Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării.
Pentru cei interesați, chestionarele sunt disponibile aici:
Cadre didactice: https://www.surveymonkey.com/r/teme_cadre_didactice
Elevi: https://www.surveymonkey.com/r/teme_elevi
Părinți: https://www.surveymonkey.com/r/teme_parinti