MENIU

Televiziunea rusă de stat ține dezbateri despre asasinarea președintelui SUA. ”Cine îl va înlocui pe Biden dacă noi îl omorâm?”

Olga Skabeyeva. Foto: Profimedia

Dezbaterile de la televiziunea de stat rusă au atins niveluri halucinante. Într-o emisiune care beneficiază de cote mari de audiență, moderată de jurnalista de casă Olga Skabeyeva, invitații vorbesc nici mai mult nici mai puțin despre asasinarea președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

Cotidianul La Libre prezintă discuția din platou, care începe cu vizita făcută de Joe Biden la Kiev. Invitații spun pe un ton revoltat că aceasta este o „palmă usturătoare” pe obrazul președintelui rus, Vladimir Putin.

„Poate fi preşedintele Putin ameninţat în aşa fel?”, a întrebat prezentatoarea Olga Skabeieva, exprimându-şi neînțelegerea față de faptul că Moscova i-a permis liderului de la Casa Albă să viziteze Ucraina. În replică, un specialist militar a spus că rușii s-ar fi putut ocupa de Joe Biden, însă asta ar fi fost o „reacție excesivă”.

Scenariul continuă cu o întrebare ipotetică, despre un posibil succesor al actualului președinte american în cazul în care rușii îl vor asasina: „Cine îl va înlocui pe Biden dacă noi îl omorâm? Kamala Harris. Biden, în ciuda pretinsei sale demenţe, mai este în stare să judece. Harris nu are nicio limită”, a adăugat specialistul militar.

Olga Skabeyeva a solicitat Kremlinului să nu mai adopte o poziție atât de „pașnică” față de Occident. ”Președintele Putin a sugerat că adevăratul război nu a început încă. Ce mai așteptăm?”, a declarat propagandista.

Mai multe articole despre:
televiziunea rusa Rusia Joe Biden presedintele SUA