Telekom România dispare? Iată răspunsul companiei!
Telekom Romania a comentat sec informațiile apărute în presă, conform cărora compania ar urma să "dispară", limitându-se să precizeze că nu comentează.
Telekom Romania a remis un răspuns sec, potrivit Mediafax: "Conform politicii noastre, nu comentam pe marginea speculaţiilor".
Totul a plecat de la faptul că Gazeta Sporturilor a publicat un material cu titlul "SEISM ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! Telekom dispare din România", informațiile fiind preluate apoi în presă.
"Piața televiziunilor de sport se modifică radical în perioada următoare. Evenimentele principale: dispare Telekom din România, întreaga companie, nu doar postul TV!, și rămâne un singur post de sport, al RCS-RDS. Nu e clar, deocamdată, dacă televiziunea unică se va numi DigiSport sau altfel.
Telekom se retrage cu totul din România și "averea" reprezentată de abonați și de drepturile TV va fi împărțită între RCS-RDS și Orange. Francezii preiau partea de telefonie mobilă, RDS se alege cu bucata din Telekom care ține de televiziune. Televiziunea unică rămasă va fi construită pe "scheletul" DigiSport, combinat cu câțiva oameni de la Telekom Sport. Nu vor face parte din plan toți angajații de acum ai celor două posturi.
Vlad Enăchescu, șeful actual de la Telekom Sport, rămâne pe dinafară, nu face parte din proiectul noii televiziuni", a scris GSP.
Directorul Telekom Sport, Vlad Enăchescu, a oferit un răspuns mai elaborat, potrivit GSP: "Nu pot să spun nimic în momentul de față, pentru că sunt doar speculații. Am auzit și eu chestiunea asta, dar am auzit multe în atâția ani de zile. Nu pot spune ceva oficial, din moment ce n-am nici eu mai multe informații. Prostii se tot aud!".
Citește și: Anunț important despre Telekom România
.