MENIU

Telefoanele BlackBerry clasice NU vor mai funcționa de astăzi! Compania încheie un capitol din istoria telefoniei mobile mondiale

Telefon Blackberry FOTO: Shutterstock

Compania canadiană BlackBerry Ltd nu mai oferă, începând de marţi, servicii suport pentru telefoanele sale clasice ceea ce înseamnă practic sfârşitul pentru aceste dispozitive care, la începutul anilor 2000, erau preferate de directori de companii, politicieni şi o mulţime de fani, transmite Reuters. 

BlackBerry, care a decis în 2015 să se transforme într-o companie de software renunţând la producţia de smartphone-uri, a precizat că, începând cu data de 4 ianuarie, funcţiile de transfer de date, apeluri telefonice, mesaje text şi apeluri de urgenţă ale telefoanelor sale cu sisteme de operare 7.1, 10 sau PlayBook OS 2.1 nu vor mai funcţiona într-un mod fiabil.

În schimb, dispozitivele Blackberry mai noi care rulează pe sistemul de operare Android vor continua să funcţioneze.

Lansate pe piaţă în anii 2000, celebrele telefoane BlackBerry cu tastatura QWERTY au fost primele dispozitive care au permis utilizatorilor să scrie şi să trimită emailuri, astfel că au devenit un must-have pentru profesioniştii din mediul de afaceri. Popularitatea telefoanelor BlackBerry a explodat între 2001 şi 2007, când au intrat pe noi pieţe de pe întreg globul. 

Cu toate acestea, supremaţia BlackBerry a fost subminată de apariţia telefoanelor iPhone şi a dispozitivelor care rulează pe sistemul de operare Android.