MENIU

Tehnologia din Star Wars, în realitate: unda tractor care transportă bărci

Deşi ar putea părea desprinsă din filme ca Star Wars, prima undă tractor este cât se poate de reală şi este mai capabil decât aţi crede.

Dacă aveţi o fascinaţie pentru universul Star Wars este foarte probabil să vă aduceţi aminte scena din episodul IV, primul film din serie, în care Death Star, folosind o undă tractor, reuşeşte să atragă într-un hangar nava spaţială Falcon a lui Han Solo. Ceva similar, deşi nu în spaţiu, ci în apă, au reuşit să realizeze cercetătorii de la Universitatea din Australia.

Unda tractor demonstrată în clipul de mai jos are abilitatea de schimba direcţia unei bărci şi de a o mişca, într-un sens sau altul. La bază, vorbim, de fapt, de un generator de valuri controlate cu precizie foarte mare. Acestea au în spate un computer care calculează forma 3D a valurilor, doar ca în secunda următoare, prin sunete, să le transmită către un dispozitiv care pluteşte pe apă. Astfel, ajustând dimensiunea şi frecvenţa valurilor, un obiect plutitor poate fi atras sau respins. Citeste mai mult pe playtech.ro.