Teatrele din România, noi provocări și spectacole online în timpul epidemiei de coronavirus
Multe teatre din România au intrat deja în a doua lună de spectacole online, adaptându-se epidemiei de coronavirus. Actori din întreaga țară creează în aceste zile spectacole remarcabile, dialoguri inedite cu spectatorii. Artiștii vin în sprijinul tuturor oamenilor care în această perioadă își petrec majoritatea timpului la domiciliu - #staiacasa. Detalii despre câteva spectacole de teatru online din această perioadă puteți afla în articol.
Primul teatru care a lansat „lista” artei teatrale online a fost Teatrul Național din Craiova, prin provocări online pentru spectatori. A lansat deja de aproape o lună un joc interactiv între actori și spectatori, în perioada izolării acasă din cauza epidemiei de coronavirus. Jocul a început pe 14 martie: TEATRUNCASĂ#CASĂTEATRU #teatruncasACASAteatru. Unul dintre actorii Teatrului Național va spune o replica din unul dintre spectacolele din repertoriul Naționalului. Ca jocul să înceapă cineva dintre spectatori trebuie să ghicească spectacolul. Primul care ghicește are dreptul să scrie o replică pe care o va rosti actorul selectat . Actorul selectat se va filma spunând această replică, iar video-ul respectiv va fi postat pe pagina Facebook oficială a Teatrului Național.
Și prestigiosul Festival de Teatru de la Sibiu va avea în acest an o ediție inedită - online. Cele zece zile de festival din luna iunie (12-21 iunie) vor fi difuzate, integral, pe Facebook, YouTube şi pe pagina oficială, în contextul pandemiei de COVID-19.
Artiştii Teatrului Nottara din București și-au început și ei peregrinările online prin casele celor izolați și vor sta de vorbă cu oricine intră în joc „despre teatru, despre viaţă, despre lucruri care ne interesează astăzi pe toţi, vor putea să se descopere reciproc şi să se cunoască, altfel decât în sala de teatru, în cadrul proiectului Cei trei fantastici”. În fiecare sfârşit de săptămână, vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 19.00, câte „trei spectatori fantastici” vor putea intra în dialog cu câte un actor al Teatrului Nottara, prin intermediul aplicaţiei ZOOM care poate fi descărcată gratuit pe telefon, tabletă sau laptop.
Întâlnirea va dura aproximativ 40 de minute, timp în care trei spectatori "fantastici", aleşi pe pagina de Facebook a teatrului, vor putea vorbi în intimitate cu actorul preferat, despre teatru şi culisele lui, despre problemele din jur, vor râde şi vor încerca să se deconecteze împreună de la atmosfera de panică din jur. În urma acestor întâlniri virtuale va fi realizat un montaj cu cele mai interesante dialoguri, care va fi postat pe pagina de Facebook a Teatrului Nottara.
Și Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București s-a mutat în online din 23 martie. Zilnic, între orele 14:00 - 18:00, Teatrul Național ”I.L. Caragiale” oferă spre vizionare on-line, pe canalul de Youtube al TNB, înregistrările live ale Conferințelor Teatrului Național, desfășurate în cadrul Programului TNB - Parateatral. În această săptămână, joi, 9 aprilie, a venit rândul maestrului Gigi Căciuleanu. De la ora 14.00 şi la 16.00 pe canalul de YouTube al teatrului va fi difuzată înregistrarea live a conferinţei „L\"Om Gigi - Linii, Trasee, Semne, Sensuri”, susţinută de maestrul Gigi Căciuleanu pe 14 mai 2017, la sala Media a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
Teatrul „Odeon” din București transmite din martie spectacole. Pentru joi, 9 aprilie, spectacolul Joi.megaJoy semnat de Radu Afrim va fi transmis prin livestreaming pe pagina de Facebook și va fi disponibil online pe canalul de YouTube: https://www.youtube.com/user/TeatrulOdeon. Spectacolul va fi online timp de șase ore, până la ora 00:00, pe ambele canale, Facebook și YouTube.
Și primul teatru național din România - Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași transmite de la sfârșitul lunii martie spectacole online pe canalul de youtube: https://www.youtube.com/channel/UCCSAQHpspnjnzQGtzUQtYdA
Spectacolele pot fi urmărite accesând link-urile disponibile pe www.teatrulnationaliasi.ro sau pe Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi.
Teatrul de Comedie din Capitală a lansat „Comedia în carantină” din luna martie. În program sunt prezentate o serie de materiale video din arhivă, însoţite de un salut din partea unui actor din distribuţie, dar şi unele create special în această perioadă. Fiecare spectacol va fi disponibil online timp de o săptămână. Toate pot fir urmărite pe pagina de Facebook a teatrului, canalul de youtube si chiar Instagram. În ultima săptămână au fost lansate convorbirile cu actori care pot fi urmărite și pe pagina de Instagram a teatrului. Canalul de youtube al Teatrului de Comedie aici: https://www.youtube.com/channel/UCPA4lkNsJ5umIh89GNn4t4Q?fbclid=
Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra din Capitală și-a mutat activitatea în online din 21 martie. Spectacolele pot fi vizionate gratuit, în regim de live stream, pe pagina de Facebook a teatrului.
La fel și Teatrul Național din Cluj-Napoca difuzează online, pe site-ul instituției, o selecție dintre cele mai apreciate producții ale sale: #TNClujOnline. Difuzarea reprezentațiilor va coincide cu serile tradiționale de spectacol pe scena mare a teatrului: în fiecare seară de marți, joi, sâmbătă și duminică un spectacol va putea fi urmărit online pe pagina teatrului: http://www.teatrulnationalcluj.ro/. Spectacolul începe la ora 19:00 și va fi disponibil spre vizionare timp de 23 de ore.
Și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad transmite deja din martie spectacolele online, în perioada în care instituţia nu mai poate primi public, din cauza restricţiilor impuse de măsurile privind limitarea răspândirii COVID-19. Conducerea teatrului a anunţat că spectacolele vor putea fi urmărite online de două ori pe săptămână.