MENIU

Țeapă online. A comandat bocanci de pe un site din România, iar banii au ajuns în...Tanzania!

Român lăsat fără banii de pe card după ce a cumpărat online. Foto/Profimedia

Ofertele speciale și reducerile masive de preț ar trebui să ne pună în gardă, în mare majoritate a timpului, mai ales dacă este vorba de un site necunoscut. Nu așa a procedat un bărbat care a comandat bocanci cu 50% mai ieftini de pe un site aparent românesc, dar banii au ajuns într-un cont din...Tanzania.

O pereche de bocanci de munte produși de o reputată fabrică specializată în astfel de echipamente i-a atras atenția unui român din Oradea.

Prețul cu care era scos la vânzare era extrem de avantajos, aproape cu 50 de dolari mai mic decât tarifele practicate de alte magazine online de profil din România.

A fost motivul pentru care tânărul a decis să comande perechea de bocanci, accesând site-ul care îi avea la ofertă, fără să verifice înainte de unde comandă și cui pune pe tavă toate datele lui de identitate.

Pentru că era final de sezon, 21 februarie 2023, orădeanul a gândit că site-urile specializate în comercializarea de echipamente pentru sporturi de iarnă au început promoțiile. Nu s-a gândit că reducerea de preț extraordinara poate fi o țeapă.

A dat comandă pe site-ul salewaromania.com pentru o pereche de bocanci care erau la ofertă cu prețul de 556 lei și a respectat toți pașii pentru o astfel de achiziție. La cererea site-ului și-a introdus datele personale (nume, prenume, adresa livrării) și numărul cardului bancar personal, doar că în momentul când a introdus aceste date a primit un sms de Ia bancă cu privire Ia faptul că tranzacția, din contul său bancar, cu suma de 152 USD (556 lei) către site-ul www.salewaromania.com a fost respinsă pe motiv că această tranzacție ar fi suspectă de fraudă.

În următoarele secunde a primit un nou sms de la bancă, dar de această dată cu privire la faptul că din contul său, a fost retrasă suma de 88 USD (408 Ron) de către site-ul mai sus menționat, fără acordul său.

Tânărul a făcut imediat reclamație la poliție, sperând să-și recupereze banii.

În astfel de situații, banca de unde este retrasă suma de bani în mod fraudulos, începe propria anchetă, la cererea poliției. Țeparul a fost descoperit, doar că banii orădeanului ajunseseră deja prin Tanzania.

”Cu ocazia cercetării în cauză, din extrasul de cont generat de către …, la cererea persoanei vătămate, s-a stabilit faptul că beneficiarul acestor sume este comerciantul Bestduka.com discount Daressalaam”, se arată în rechizitoriu.

Pe parcursul cercetărilor, susțin procurorii orădeanu, nu au rezultat probe care să ducă la identificarea autorului, fiind epuizate prin mijloacele avute la dispoziție toate activitățile de administrare a probatoriului în această cauză. Prin ordonanța din data de 08.06.2023 s-a dispus reanunțarea la urmărirea penală, iar Judecătoria Oradea a admis cererea procurorilor.

Orădeanul și-a recuperate paguba, fiind despăgubit de banca unde avea contul.

Pe de altă parte, site-ul de unde a fost plasată comanda pentru bocancii de iarnă este raportat online de către alți clienți țepuiți.

De altfel, stie-ul scam-detector.com susține că site-ul respectiv are un nivel de încredere foarte scăzut.

Inclusiv pe pagina de Facebook oficială a producătorului a fost postat un mesaj prin care clienții erau avertizați să comande produsele doar de la magazinele online cunoscute.

SURSA

Mai multe articole despre:
frauda online frauda site romania tanzania