MENIU

Te poate concedia angajatorul dacă REFUZI să stai peste program?

În ce condiţii poţi fi concediat

Ce rişti dacă şefii îţi cer să stai peste program, iar tu nu ai disponibilitate pentru asta? Poţi fi dat afară pe motiv de indisciplină?  

Codul Muncii prevede ca timpul legal de munca este de opt ore pe zi timp de cinci zile, cu doua zile de repaus. Totusi, pot exista si cazuri in care salariatii trebuie sa lucreze peste program, daca sunt intrunite unele conditii impuse de legislatia in vigoare, potrivit AvocatNet.ro.

Munca suplimentara este definita de Codul Muncii ca fiind munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, adica de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani, durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana.

Desi este reglementata prin lege, prestarea muncii suplimentare este, totusi, o exceptie, dupa cum a mentionat, la solicitarea noastra, avocatul Constantin Boncu, Managing Partner Paduraru&Boncu Attorneys. Aceasta intrucat, de regula, sarcinile de serviciu trebuie sa fie realizate in timpul programului de lucru.

De asemenea, trebuie sa stiti ca munca efectuata de salariat dupa terminarea programului poate fi calificata ca munca suplimentara numai in situatia in care exista o solicitare din partea angajatorului pentru efectuarea de munca suplimentara.

O astfel de solicitare din partea angajatorului va fi facuta numai in situatia in care, datorita volumului mare de munca, salariatul nu si-a putut indeplini norma de lucru in durata normala a timpului de munca, a precizat si Mihai Marian, Partener Bostina si Asociatii.

"In caz contrar, s-ar ajunge la un comportament necorespunzator al salariatului, care si-ar indeplini in mod intentionat obligatiile dupa terminarea programului, in scopul de a beneficia de drepturile ce se cuvin salariatilor pentru efectuarea de munca suplimentara", mentioneaza avocatul.

Totodata, potrivit legislatiei in vigoare, munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului. Potrivit avocatului Paduraru&Boncu Attorneys, acordul salariatului poate fi expres sau tacit, insa trebuie sa fie neechivoc. "Acordul sau tacit poate rezulta chiar din prestarea muncii suplimentare", a subliniat specialistul.

Exista, insa, doua situatii in care angajatul nu poate refuza sa munceasca peste program: cazurile de forta majora sau lucrarile urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.

Mai multe aici.

Mai multe articole despre:
concediere muncă peste program