Taxele pentru paşaport, permis de conducere pot fi plătite şi prin internet banking
Prefecturile din întreaga ţară au avut termen până marţi să deschidă conturi speciale pentru plata paşapoartelor, certificatelor de înmatriculare, plăcuţelor cu numerele de înmatriculare şi permiselor de conducere, astfel încât aceste taxe se vor putea achita prin internet banking, nu doar la casieriile CEC, aşa cum s-a întâmplat până în prezent, arată Ministerul Afacerilor Interne. Cu toate acestea, pentru plăţile online, cetăţenii vor fi nevoiţi să meargă la bancă, să solicite o ştampilă pe ordinul de plată, scrie News.ro.
Măsurile de simplificare a acestor plăţi au fost adoptate prin ordonanţa de urgenţă 41/2016, astfel că plata taxei de paşaport, precum şi a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament, mandat poştal sau în numerar.
Până acum, aceste taxe se puteau achita doar la casieriile CEC Bank.
"Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii: CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal şi denumirea Instituţiei Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a paşaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz, suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata”, precizează Ministerul Afacerilor Interne.
Fiecare prefectură a deschis, în cursul zilei de marţi, un cont unic distinct pentru aceste plăţi care poate fi găsit pe site-ul fiecărei Instituţii a Prefectului. Pe aceste site-uri sunt afişate, pe lângă contul IBAN, numărul codului fiscal şi instrucţiuni de completare a documentelor de plată.