MENIU

Taxe suspendate în vama Giurgiu

Scandalul declanşat de introducerea taxelor de tranzit şi ecologizare la vama Giurgiu rămâne de actualitate. Astăzi, reprezentanţii Primăriei, cei ai Asociaţiei Naţionale a Cărăuşilor şi ai Prefecturii din Giurgiu se vor întâlni pentru a discuta problema taxelor impuse de consiliul local.

Protestele din Vama Giurgiu au izbucnit încă de sâmbătă, când camionagiii nu au mai vrut să plătească iniţial taxa de tranzit, iar apoi nici pe cea de ecologizare, susţinând ca oricum plătesc prea multe dări la stat. După intervenţia telefonică a preşedintelui Traian Băsescu, plata taxelor a fost suspendată temporar, urmând ca astăzi, reprezentanţii transportatorilor şi cei ai Primăriei Giurgiu să se întâlnească pentru a găsi o modalitate de rezolvare a acestei probleme. Taxa de ecologizare, instituită de Consiliul Local este unică în Europa şi variază între 45 şi 250 de lei, în funcţie de autovehicul.

Autorităţile locale au declarat că banii colectaţi prin această taxă ar urma să fie folosiţi pentru întreţinerea infrastructurii din vama Giurgiu. Pe de altă parte, Mircea Toader, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, a declarat, ieri că taxele speciale percepute de primării în zona de graniţă vor fi suspendate până când Guvernul va elabora un nou cadru legal, astfel încât costurile pentru modernizarea şi întreţinerea infrastructurii rutiere să fie suportate, unde este nevoie, din bugetul de stat.
Mai multe articole despre:
taxe Vama Giurgiu