Tătaru: „Suntem pe primul loc în lume la numărul de deces pentru că majoritatea refuză singurul glonţ pe care îl avem”
Nelu Tătaru - consilier al premierului Florin Cîţu spune că România este pe primul loc în lume la numărul de decese provocate de covid pentru că majoritatea populaţiei refuză singurul glonţ pe care îl avem.
„2347 persoane au murit în ultimele 7 zile.
Oboseala și apăsarea acestui plin val 4 par să ne spulbere și ultima fărâmă de energie.
Se luptă pe toate fronturile, cu toate resursele, cu toată bunăvoința...
Dar, la finalul zilei nu suntem roboți, iar epuizarea își spune cuvântul și se arată chiar și într-o simplă imagine.
Ne aflăm într-o situație extrem de grea, pentru că numărul pacienților care au nevoie de îngrijiri medicale este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor.
Nu mai suntem goi în fața bolii, așa cum eram la începutul anului 2020.
Știm care sunt riscurile… Și, totuși, suntem pe primul loc în Europa și în LUME la numărul de decese…pentru că majoritatea populației refuză singurul glonț pe care îl avem astăzi în fața acestui inamic”, a scris, luni seară, pe Facebook, Nelu Tătaru.