MENIU

Tătaru: E inevitabilă apariția cazurilor COVID după deschiderea școlilor. În funcție de evoluție, vedem dacă vom face schimbări

Tătaru: E inevitabilă apariția cazurilor COVID după deschiderea școlilor. În funcție de evoluție, e posibil să modificăm reglementările

Deschiderea anului școlar va fi urmată, inevitabil, de îmbolnăviri în rândul elevilor, a afirmat, luni, ministrul Sănătății, la un post TV. Nelu Tătaru a declarat că în funcție de evoluția din teren, după 10-14 zile, sunt posibile modificări ale regululor sanitar-epidemiologice.

“Vor apărea îmbolnăviri este inevitabil, noi sperăm ca răspândirea să fie reduse la minimum, să avem o creștere ușor perceptibilă de la o zi la alta. Astăzi ne aflăm pe un platou până într-o 1.500 de cazuri”, a declarat Tătaru.

Ministrul Sănătății a fost întrebat și dacă ia în calcul modificarea procedurilor, ca urmare a criticilor și propunerilor venite din partea părinților, sindicatelor și elevilor, Nelu Tătaru a afirmat că acest lucru nu se poate face atât timp cât nu sunt cunatificate efectele măsurilor deja aplicate.

“Mai avem o problemă de evaluare a tuturor regulilor. Urmează perioada de 10-14 zile, în care vedem efectul respectării sau nerespectării acestor reguli, vom avea o evaluare după care vom decide zile modificarea ordinului comun de ministru al educației și al sănătății. Avem multe observații pe care noi ni le asumăm, dar mai întâi evaluam”, a spus Tătaru.

Mai multe articole despre:
nelu tataru covid an scolar deschidere scoli