TAROM reia zborurile către America. Cât va costa un bilet?
TAROM a anunțat că reia zborurile spre și dinspre Statele Unite ale Americii, chiar din luna februarie, se arată într-un comunicat al companiei. Decizia vine la mai bine de 20 de ani de la suspendarea curselor spre America, din rațiuni de rentabilitate.
Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, și de la 785 euro, pentru Miami.
Anunțul TAROM vine la puțin timp după ce compania moldovenească HiSky a anunțat că, din iunie 2024, lansează zboruri directe între București și New York, pentru prima dată după două decenii.
La începutul anilor 2000, Tarom a renunțat la cursele transatlantice, unul dintre motive fiind lipsa de eficiență. De-a lungul anilor, vechile aeronavele capabile de astfel de zbouri au fost retrase din circulație, potrivit Europa Liberă.