MENIU

TAROM anunță noi condiții de călătorie pentru mai multe țări din Europa - Documentele COVID-19 necesare

TAROM anunță noi condiții de călătorie pentru mai multe țări din Europa - Ce documente COVID-19 sunt necesare

Compania națională TAROM a anunțat schimbarea condițiilor de călătorie în mai multe țări. Ce documente sunt necesare la intrarea în Israel, Germania, Grecia, Italia și Belgia. 

ISRAEL. Pentru călătoriile în Israel: pasagerii (indiferent de vârstă) care au stat mai mult de 72 de ore pe un teritoriu din afara Israelului trebuie să prezinte un certificat PCR COVID-19 negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de ora de decolare.

GERMANIA. Pentru călătoriile în Germania a fost eliminată condiţia de înregistrare online, în urma căreia se emitea codul QR.

GRECIA. Pentru călătoriile în Grecia, pasagerii care deţin un certificat de recuperare după infectarea cu COVID-19, certificat emis între 2 luni şi 9 luni anterior călătoriei, nu mai trebuie să prezinte testul PCR la intrarea în Grecia.

ITALIA. Pentru călătoriile în Italia, este obligatorie completarea unui formular online - se găseşte la adresa: https://app.euplf.eu.

BELGIA. Pentru călătoriile în Belgia, a fost eliminat testul PCR la intrarea în țară, este obligatorie completarea formularului, iar lipsa codului QR la sosirea în Bruxelles atrage după sine o amendă dată de autorităţile belgiene.