MENIU

Disputa Guvern - DNA a ajuns la CCR. Dosarul Belina, pe masa Curții Constituționale

Cazul Belina a ajuns luni pe masa judecătorilor constituționaliști, anunţă Realitatea Tv, după ce Călin Popescu Tăriceanu a sesizat CCR, în urma anchetării de către DNA a modului în care domeniul Belina a ajuns la firma Tel Drum. 

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va sesiza CCR încă de săptămâna trecută, în legătură cu dosarul Belina.  Astfel, potrivit sursei citate, în documentul înaintat Curții Constituționale a României se precizează că actele și faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și DNA — componentă a Ministerului Public, care constă în declanșarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern.

Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenței originare a Guvernului, se arată în comunicat.

Președintele Senatului a solicitat CCR să constate existența conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție, pe de o parte, și Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului: Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de anchetare a circumstanțelor, împrejurărilor, oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri de Guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotărârilor de Guvern.

Inițial, cel care ar fi trebuit să fie autorul sesizării era Mihai Tudose, dar acesta s-a eschivat, transmite Realitatea TV. Sesizarea se bazează pe faptul că DNA a anchetat o decizie de oportunitate luată de Guvern.