MENIU

Tăriceanu, protejat de mâna DNA. USR: Senatorii PSD-ALDE fac scut în jurul lui

Dragnea și Tăriceanu reiau atacul la protocoale

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se ascunde "sub fustele" Parlamentului ca să scape de urmărirea penală. După 5 luni de tergiversări, nici azi nu s-a decis dacă șeful ALDE va fi urmărit penal.

Membrii Comisiei Juridice din Senat trebuiau să emită, marți, un punct de vedere referitor la cererea DNA de ridicare a imunității. Peste două săptămâni decizia va fi tranșată prin vot în plenul Senatului, acolo unde doar oamenii lui Dragnea, care dețin majoritatea, îl pot scăpa de proces.

Biroul Permanent al Senatului a stabilit pe 12 martie ca data de 2 aprilie să fie termenul final până la care Comisia juridica să formuleze un punct de vedere refertor la cererea DNA  de încuviințare a urmăririi penale în cazul Tăriceanu. 

Tăriceanu a scăpat, însă, și azi, iar USR a reacționat dur:

"USR denunţă manevrele senatorilor PSD-ALDE de a amâna discuţiile din Comisia Juridică a Senatului cu privire la cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu pentru a putea răspunde, ca orice cetăţean, acuzaţiilor de corupţie care i se aduc.

Astăzi, nu numai că discutarea ridicării imunităţii parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu nu se afla pe ordinea de zi a Comisiei Juridice, dar senatorii PSD şi ALDE au părăsit sala, şedinţa fiind suspendată din lipsă de cvorum", se spune într-o declarație de presă a USR.

Deşi cererea DNA a ajuns la 7 noiembrie 2018, aleşii Puterii au apelat la amânare după amânare, acest lucru fiind permis de Regulamentul Senatului, unde termenele sunt foarte vagi.

"De 5 luni, PSD şi ALDE tergiversează, sub cele mai absurde pretexte, soluţionarea cererii DNA şi zădărnicesc aflarea adevărului de către organele judiciare, singurele abilitate pentru administrarea probelor în cadrul unei proceduri judiciare. Senatorii PSD-ALDE, aşa cum ne-au obişnuit, fac scut în jurul celor bănuiţi că au fraudat banul public", transmite senatorul USR George Dircă, membru al Comisiei Juridice din Senat.

Senatorii din Comisia Juridică l-au audiat pe Tăriceanu în sesiunea parlamentară din toamnă, dar- pe motiv că trebuie să studieze toate documentele din dosar - au amânat repetat elaborarea unui raport.

În urmă cu două săptămâni, la presiunile USR, Biroul permanent al Senatului a stabilit că termenul limită pentru emiterea unui aviz la Comisia juridică să fie 2 aprilie.

Raportul comisiei este unul consultativ, plenul fiind suveran în luarea unei decizii.

Tăriceanu, la mâna lui Dragnea! Astăzi se decide dacă liderul ALDE va fi urmărit penal

Tăriceanu este la mâna PSD în condiţiile în care PSD are 69 de aleşi, iar majoritatea e asigurată de 68 de persoane. Aşadar, partidul condus de Liviu Dragnea va fi cel care va înclina decisiv balanţa în ceea ce priveşte situaţia juridică a lui Tăriceanu

Președintele Senatului este acuzat de DNA că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Mai multe articole despre:
DNA