Tăriceanu explică care va fi noua filosofie a Codului penal
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că este necesară schimbarea filosofiei Codului penal printr-un accent mai mare pus pe recuperarea prejudiciilor, pentru că ''nu politica punitivă este cea care rezolvă problemele''.
"Modificarea Codului penal oricând va aduce controverse şi e bine că există controverse, e bine că există puncte de vedere diferite, pentru că trăim într-o societate democratică. Dar, având în vedere experienţa dobândită în ceea ce priveşte funcţionarea Codurilor, deciziile numeroase ale CCR privind admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate a unui număr foarte mare de articole din Codul penal (...), practicile europene în materie, deciziile CEDO, recomandările Comisiei de la Veneţia, aceste modificări au dovedit că sunt absolut necesare şi sigur că prin votul majorităţii se va hotărî care este forma în care vor fi adoptate. Convingerea mea este că există o nevoie de a schimba în acest moment filosofia Codului penal, în sensul în care punem accent mai mare pe recuperarea prejudiciilor, pentru că simpla trimitere în închisoare a celor care au fost găsiţi vinovaţi de justiţie nu rezolvă problema complet. Ne dorim ca sumele, eventual care sunt considerate prejudicii la bugetul statului, să fie recuperate şi accentul, aşa cum v-am spus, va fi pus într-o măsură mai mare pe acest element", a afirmat Tăriceanu, marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, potrivit Agerpres.
El a pledat pentru o definire mai bună, mai corectă, mai exactă a prevederilor din Codul penal.
"Nu politica punitivă este cea care rezolvă problemele, ci şi o definire mai bună, mai corectă, mai exactă a prevederilor din Codul penal va ajuta, într-un mod esenţial, ca în viitor abuzurile şi excesele care au fost constatate în ultimii ani în justiţie, datorită cărora mulţi oameni nevinovaţi au ajuns să fie condamnaţi, să fie eliminate. Dorim o definire mult mai bună, mai clară a acestor prevederi din Codul penal. Nu aş putea spune că sunt mulţumit sau nemulţumit, pentru că Comisia juridică este cea care este alcătuită din jurişti, care a făcut această muncă importantă", a adăugat Tăriceanu.
Pe ordinea de zi a plenului Senatului de marţi se află, pentru dezbatere şi vot, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal, act normativ care a primit luni raport favorabil din partea Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei.