MENIU

Tăriceanu, atac dur împotriva lui Maior: "A intrat ca un elefant pe masa de porţelanuri"

Tăriceanu, atac dur împotriva lui Maior: "A intrat ca un elefant pe masa de porţelanuri"

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că „gafa” diplomatică făcută de ambasadorul în SUA, George Maior, „se vede de la o poştă”, iar dacă ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, va cere rechemerea acestuia, atunci preşedintele Klaus Iohannis "trebuie să aibă în vedere toate elementele".     

Întrebat, miercuri seară, la un post de televiziune, ce se aşteaptă să facă şeful statului, în cazul în care ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, va propune rechemarea în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Eu cred că această gafă se vede de la o poştă. Ce va face preşedintele, mi-e greu să anticipez, dar se va crea o situaţie nefirească. Atunci când ministrul face o astfel de solicitare, atunci e clar că la Washigton a-l trimite din nou pe Maior să-şi îndeplinescă misiunea de ambasador, atunci misiunea e compromisă. Deci preşedintele trebuie să aibă în vedere toate elementele”.

„A intrat ca un elefant pe masa de porţelanuri”

Tăriceanu a declarat, în legătură cu declaraţiile făcute de ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, că acesta a intrat ca "un elefant pe masa de porţelanuri" şi este grav că a implicat Guvernul român în politica internă a SUA. 

"Domnul Maior şi-a permis, într-o primă fază, să facă aprecieri laudative la o scrisoare a senatorului John McCain, semnată cu puţin timp înainte de decesul lui. Foartă multă lume şi-a pus întrebarea dacă era semantă de dumnealui sau de altcineva din anturajul lui. Scrisoarea era laudativă la activitatea doamnei Kovesi. La ceva timp a apărut scrisoarea adresată de Rudolph Giuliani preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere, în care spune foarte clar că este foarte îngrijorat legat de ce s-a întâmplat cu abuzurile în justiţie, cu protocoalele ilegale şi secrete, interceptările. Domnul Maior se simte obligat să reacţioneze şi să îl ia în derâdere, făcând remarci personale, că ar fi lobbyist. Problema cea mai importantă sesizată de mine este faptul că domnul Maior în tehnica securistică pe care a învăţat-o, nu se referă la problematica scrisorii, nu la abuzurile în care domnul Maior a fost unul dintre arhitecţi, dintre actorii principali. Domnia sa nu înţelege un lucru că intrând în polemica John McCain şi Rudolph Giuliani interferează în politica SUA cu problematica combaterii fenomenului deep state. Toţi oficialii americani, pe bună dreptate, s-au gândit că domnul Maior a vorbit cu aprobarea celor de acasă, nu s-au gândit că a vobit gura fără el. A intrat ca un elefant pe masa cu porţelanuri. De aceea l-am întrebat pe domnul Maior dacă avea aprobare pentru mesajele transmise, bineînţeles că nu avea aprobare de la Comisia pentru Spaţiu, dar probabil că aceasta este prea mică pentru domnul Maior. Ce nu înţelege domnul Maior este faptul că prin mesajele sale implică Guvernul României în disputele politice extrem de sensibile din SUA. Lucru care este foarte grav", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară.

Acesta a adăugat că ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, i-a transmis, că George Maior, prin afirmaţiile sale a încălcat codul etic şi regulile după care funcţionează statutul corpului diplomatic care prevăd că ambasadorii trebuie să se abţină de la a comenta lucruri care ţin de politica internă a ţării în care sunt acreditaţi.

"Am avut chiar o discuţie şi cu colegii mei din Comisie în legătură cu acest demers şi am vrut să subliniez un lucru şi anume că această întrunire se înscrie în demersul constitutional şi anume rolul de control al executivului pe care parlamentul trebuie să îl exercite în orice democraţie. Noi avem posibilitatea să invităm la comisie pe cei propuşi pentru funcţiile de ambasadori, alţi diplomaţi. E o premieră prin faptul că niciodată nu a fost chemat până acum să dea explicaţi. Întotdeauna cei care veneau erau chemaţi. De ce acest lucru? Şi eu, şi observatori din spaţiul public, m-am consultat şi cu alţi ambasadori, m-am consultat şi cu ministrul de Externe şi am vrut să văd dacă abordarea pe care a avut-o domnul Maior cu comentariile pe care le-a făcut în public nu reprezintă cumva o gafă diplomatică. Ministrul de Externe mi-a făcut o referire la faptul că declaraţia domnului Maior încalcă codul etic şi regulile după care funcţionează statutul corpului diplomatic. Au obligaţia de a se reţine de a face comentarii despre politică internă în ţara unde sunt acreditaţi", a completat Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai precizat că în audierea de miercuri a Comisiei de politică externă a Senatului, ambasadorul României în SUA nu a oferit nicio explicaţie coerentă cu privire la gestul său.

"El nu a răspuns aproape nimic. A avut două-trei propoziţii în limbaj de lemn, dar nu a fost capabil să dea o explicaţie coerentă pentru gestul său. MAE nu are, în aceste condiţii, decât o singură soluţie. Vom trimite un punct de vedere, ca urmare a declaraţiilor făcute. Ministrul ar trebui să propună premierului rechemarea sa de la post. Scrisoarea o să fie probabil discutată şi votată în Comisie şi după aceea o să aflaţi conţinutul pe care nici eu nu-l ştiu astăzi", a conchis preşedintele Senatului.

George Maior a fost audiat miercuri în Comisia pentru politică externă a Senatului. În cadrul şedinţei, preşdintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că va propune trimiterea unei scrisori MAE în care să ceară retragerea lui George Maior din postul de ambasador al României în SUA.

Pe 29 august, George Maior a afirmat, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al preşedintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar"a declarat George Maior, ambasadorul României în SUA.

Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele 'aplicării legii', am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii ('SRI'). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI", se arată în scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.

Actualul ambasador al României în SUA este unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor, care au funcţionat în perioada în care acesta era director al Serviciului Român de Informaţii, înţelegeri prin care se constituiau echipe operative din justiţie şi serviciul secret. Maior a fost acuzat în repetate rânduri că este cel care a permis implicarea în Justiţie a SRI şi a intervenit în favoarea unor anumite personaje politice.

Mai multe articole despre:
Tăriceanu SUA Maior George Maior ambasador