Țara-continent care și-a redeschis pentru prima dată granițele după o pauză de 600 de zile. Cum au sărbătorit oamenii
Moment important și am putea să-i spunem chiar istoric pentru Australia, țară care şi-a redeschis pentru prima dată graniţele, astăzi, de la începutul pandemiei de coronavirus, după o pauză de aproape 600 de zile. Evenimentul a stat la baza unor scene emoţionante petrecute pe aeroportul din Sydney.
Pe 20 martie 2020, Australia, o uriaşă ţară-continent, a impus unul dintre cele mai stricte regimuri din lume privind închiderea graniţelor naţionale, pentru a se proteja astfel de pandemia de coronavirus, relatează Agerpres.
Drept urmare, zeci de mii de australieni care trăiau în străinătate nu au mai putut să revină în ţara natală timp de 19 luni. Cursele aeriene au fost extrem de rare, iar cetăţenii australieni care au primit totuşi permisiunea de a pătrunde pe teritoriul ţării au trebuit să respecte carantina de 14 zile la hotel, pe cât de nedorit, pe atât de costisitoare din punct de vedere financiar.
"Este o zi mare pentru Australia", a declarat prim-ministrul Scott Morrison, care a publicat pe Facebook un mesaj în care a afirmat că ţara lui este de acum pregătită "să decoleze".
Pe aeroportul din Sydney, în zorii zilei de astăzi, primii pasageri care au aterizat şi-au exprimat zgomotos bucuria, dând naştere unor scene emoţionante în momentul în care au putut să îşi îmbrăţişeze din nou rudele.
Revenire la un nou soi de normalitate a devenit o realitate pentru locuitorii din Melbourne, unul dintre cele două cele mai mari orașe din țară alături de Sydney, pe 22 octombrie, dată la care autoritățile au decis să înceapă să relaxeze o parte dintre restricțiile impuse pentru a limita răspândirea COVID-19.
Melbourne, care este al doilea oraş ca mărime din Australia, a trecut printr-o perioadă de 262 de zile (aproape 9 luni) sub incidenţa unui regim de restricţii epidemice stricte, implementate în cadrul a şase lockdown-uri separate începând din martie 2020.
Precedentul record era deţinut de capitala Argentinei, oraşul Buenos Aires, care a rămas anul trecut în lockdown timp de 234 de zile consecutive.