Ţara în care pensionarii primesc în CUTIA POŞTALĂ data până la care mai au de trăit
Persoanele care ies la pensie ar putea primi de la stat estimari privind durata de viata, pentru a nu subestima cat mai au de trait si a nu-si consuma prea devreme economiile, a declarat ministrul Pensiilor din Marea Britanie, Steve Webb, citat de BBC.
Estimarile vor fi bazate pe mai multi factori, inclusiv sexul, zona in care locuiesc, starea de sanatate si viciile, precum fumatul, scrie Mediafax.
Webb sustine ca estimarile ii vor ajuta pe pensionari sa-si planifice mai eficient situatia financiara.
Oficialul a precizat, pentru BBC, ca estimarile vor fi largi, aproximative, si se incadreaza intr-o serie de masuri incluse in proiectul de buget, inclusiv un plan ca fiecare persoana care iese la pensie sa beneficieze de consultari cu un consilier.
Consultarile vor fi platite de fondurile de pensii, iar discutiile privind durata de viata vor fi tratate cu sensibilitate. "Nu are rost sa fim rigizi si timizi", a afirmat ministrul, potrivit BBC.
Estimarile privind durata de viata joaca deja un rol important in determinarea ratelor de anuitate, prin care fondul de pensii acumulat este transformat in venit.
Webb a subliniat ca noile masuri de liberalizare a sistemului de pensii, incluse de asemenea in buget, sporesc importanta unor astfel de sesiuni de consiliere.
Guvernul vrea sa renunte la regulile care obliga pensionarii sa utilizeze fondul acumulat strict prin calcularea unei pensii. Noile reglementari presupun ca pensionarii vor putea alege cum doresc sa utilizeze fondul de pensie. Unii comentatori au avertizat insa unele persoane ar putea ajunge in situatii dificile daca vor lua decizii gresite.
Noul sistem public de pensii din Marea Britanie va intra in vitoare in luna aprilie 2015 si prevede de asemenea majorarea varstei de pensionare la 67 de ani incepand din perioada 2026-2028.
Ministrul pensiilor a fost criticat anterior, dupa ce a afirmat ca nu este ingrijorat de posibilitatea ca unii pensionati sa decida sa-si cumpere automobile Lamborghini din fondul acumulat.
Datele de la institutul britanic de statistica arata ca durata medie de viata este in crestere.