MENIU

Țara care a depășit SUA și Rusia la armele hipersonice

Țara care a depășit SUA și Rusia la armele hipersonice. Foto: Profimedia

”China a depășit SUA și Rusia la armele hipersonice”. Este avertismenul experților americani pentru Pentagon și Washington.

Rachetele hipersonice pot zbura de cinci ori mai repede decât viteza sunetului, ceea ce înseamnă că pot ocoli ușor sistemele de apărare tradiționale. Iar China a reușit în 20 de ani, prin cheltuieli militare uriașe, să ajungă lider mondial în dezvoltarea, testarea și desfășurarea de arme hipersonice.

Astfel, spun specialiștii, China a reușit să depășească Statele Unite ale Americii și Rusia, considerate cele mai mari puteri militare ale lumii. 

„Armele hipersonice, concepute pentru a eluda senzorii și sistemele de apărare ale SUA, reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare și mai complexă din cauza disponibilității capacităților nucleare și convenționale, a profilurilor de zbor înșelătoare și a manevrabilității”, a declarat în Congresul SUA Paul Freisthler, cercetător principal la Direcția de Analiză din cadrul DIA.

Rachetele hipersonice zboară cu o viteză între 5 și 25 de ori mai mare decât viteza sunetului și au manevrabilitate crescută, ceea ce înseamnă că pot ocoli sistemele de apărare tradiționale.

Putin vrea să plătească o parte din ratele restante ale soldaților trimiși să lupte în Ucraina

„În timp ce China și Rusia au efectuat ambele numeroase teste de succes ale armelor hipersonice și, probabil, au pus în funcțiune sisteme operaționale, China este înaintea Rusiei atât în ceea ce privește infrastructura de sprijin, cât și numărul de sisteme”, a subliniat Freisthler.

Potrivit cercetătorului DIA, China a efectuat cu succes teste cu arme hipersonice ce au o rază de acțiune estimată la peste 1.500 de kilometri, ceea ar permite Chinei să lovească ținte americane în vestul Pacificului.

„China caută să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală cu o încărcatură hipersonică efectuând mai multe teste de zbor începând din 2014, iar în iulie 2021 a testat o rachetă care a făcut înconjurul globului."

Freisthler a mai spus că China dezvoltă motoare de mare viteză, sau scramjet-uri, care ar spori capacitățile sale actuale. Scramjet-urile funcționează prin autoalimentarea parțială cu combustibil prin aspirarea aerului din jurul lor și arderea acestuia. Statele Unite au testat cu succes o armă hipersonică în cadrul proiectului HAWC (Hypersonic Air-breathing Weapon Concept), în ianuarie. De asemenea, Forțele Aeriene au dezvăluit recent o rachetă MUTANT (Missile Utility Transformation via Articulated Nose Technology) care are capacitatea să-și schimbe forma și în care își pune speranța că va fi capabilă să doboare rachetele hipersonice.

O femeie a ajuns să facă transplant de ficat după ce a luat paracetamol după ureche

Mai multe articole despre:
arme hipersonice sua china rusia