Tânărul cu cea mai mare "bărbăţie" din lume. Este de zece ori mai mare decât normalul
Un bărbat din Nigeria pe nume Sorence Owiti Opiyo suferă de o boală foarte rară care i-a transformat viaţa într-un adevărat coşmar.
Tânărul din 20 de ani are, conform spuselor medicilor, penisul mai mare de 10 ori decât ar fi normal, fapt care îl împiedică să aibă parte de o viaţa sexuală normală pentru o persoană de vârsta lui.
Se pare că, aceasta problemă a apărut pentru prima dată atunci când Sorence era copil. Chiar dacă a fost supus la câteva intervenţii chirurgicale până acum, bărbăţia lui nu a încetat să crească. Medicii susţin, conform Mirror.co.uk, că malformaţia este unică în Africa şi poate duce la numeroase complicaţii, chiar şi incapacitatea de a procrea. Familia tânărului a ajuns pe culmile disperării, şi caută soluţii pentru ca Sorence să fie supus unei alte operaţii.