MENIU

Tânărul care și-a înjunghiat fosta profesoară a fost reținut

Tânărul din Ploiești care și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în fața cancelariei, a fost reținut. Decizia a fost luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Între timp, profesoara a suferit un şoc hemoragic şi a fost operată de urgență.

Atacul a avut loc în jurul orei 13.00, în Colegiul Spiru Haret din Ploiești, chiar în fața cancelariei. O colegă a profesoarei a anunţat incidentul la 112 şi a cerut ajutor medical. Victima, în vârstă de 43 de ani, a fost înjunghiată în abdomen. Imediat după atac, suspectul a fost prins de o patrulă de jandarmi, în apropierea școlii. Suspectul era băut în momentul agresiunii. 

Conform unor surse apropiate anchetei, controlul accesului în unitatea de învâțământ este asigurat de un angajat al școlii (paznic)

Agresorul ar fi pătruns în școală împreună cu un grup mai mare de elevi, nefiind, astfel, remarcat de paznic.

Profesoara înjunghiată de tânăr a intrat în operație. A suferit o plagă prin înjunghiere în abdomen, fiind în șoc hemoragic. Se pare că lama cuțitului ar fi atins vezica.

Profesoara de matematică este soția unui judecător de la Judecătoria Ploiești

Agresorul nu este la prima faptă de acest fel. În urmă cu trei ani, când încă era elev al colegiului Spiru Haret a ameninţat cu un cuţit un coleg de şcoală. Atunci s-a întocmit dosar penal pentru ameninţare, iar acesta a fost amendat cu 500 de lei.

Mai multe articole despre:
tânăr reţinut profesoară înjunghiată