Tânărul care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Cotroceni - REȚINUT pentru 24 de ore
Hoțul care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Cotroceni a fost reținut, anunță Poliția.
Tânărul de 25 de ani care a furat de la Capela Sfânta Elisabeta - Cotroceni moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și obiecte din aur și bani, a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit Poliției.
Poliţiştii din București au făcut, joi, două percheziții în județele Ilfov și Călărași, într-un dosar penal de furt calificat. Din date a reieșit că un bărbat în vârstă de 25 de ani ar fi pătruns în mai multe biserici din București și ar fi furat diferite bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național.
Acesta ar fi furat, pe 30 aprilie, din Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni, moaștele Sfântului Ioan Gură de aur și alte obiecte din aur și bani din cutia milei.
În aceeași perioadă, același bărbat ar mai fi furat de la biserica Eroilor Martiri și de la Cărămidarii de Sus bani din cutia milei și alte obiecte.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au identificat și ridicat mai multe bunuri, printre care obiecte de cult religios.
Poliția a anunțat că „astăzi, 11 mai 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ilfov și Călărași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat. Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, pe parcursul acestui an, ar fi pătruns în mai multe lăcașuri de cult din municipiul București și ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național”.
Arhiepiscopia Bucureștilor a confirmat joi că „în ultima vreme au existat câteva spargeri sau tentative de acest fel în câteva lăcașuri de cult din arhiepiscopie, sustrăgându-se o serie de bunuri”.