Tânăr român, dispariție misterioasă la Roma. Poliția îl caută de o săptămână, familia nu are niciun indiciu
Dispariție misterioasă a unui român de 28 de ani. Este căutat de șase zile în Italia, iar familia sa și autoritățile nu au până acum niciun indiciu. Ultima dată a fost văzut într-un terminal al aeroportului Fiumicino, pe 21 iulie. Carabinierii au împânzit orașul în încercarea de a-i da de urmă, dar de atunci, însă, nu mai există nicio informație despre el.
Poliţiştii italieni monitorizează cu atenție fiecare loc și au sporit percheziţiile, inclusiv prin utilizarea camerelor de supraveghere din zona aeroportului și din împrejurimi pentru a încerca să dea de urma bărbatului.
Gabriel Crișan a dispărut misterios pe aeroportul Fiumicino, Italia pe data de 21 iulie. Ultima oară a fost văzut în zona Terminalului 3. Din primele informații pe care carabierii au reușit să le obțină, bărbatul nu vorbește nici italiană și nici engleză.
Căutările sunt din ce în ce mai dificile deoarece telefonul său mobil este închis încă din noaptea dispariției ceea ce face dificilă orice încercare de a-l contacta sau de a-l localiza prin intermediul dispozitivelor electronice.
Familia și autoritățile locale fac apel la oricine are informații utile sau dacă l-a văzut pe Gabriel să contacteze serviciul de urgență. Comunitatea locală este rugată de poliție să colaboreze, deoarece fiecare detaliu poate fi crucial pentru a-l aduce pe Gabriel acasă în siguranță.