MENIU

Tânăr prins drogat la volan, după ce a provocat un accident pe DN1

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost sesizați, sâmbătă, în jurul orei 18.30, cu privire la faptul că pe DN1 în localitatea Bărcănești s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat rezultat pozitiv la substanțe posibil cu efect psihoactiv.

Polițiștii au fost solicitați după ce pe DN1, pe raza localității Bărcănești a avut loc un accident.

„Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 pe sensul de mers București către Ploiești, la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus tot de un bărbat.

Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat rezultat pozitiv la substanțe posibil cu efect psihoactiv. Bărbatul de 28 de ani din comuna Drăgănești a fost condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice de sânge”, a anunțat IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Mai multe articole despre:
prahova drogat volan