MENIU

Tânăr lovit de o autospecială de poliţie, în Pitești! Incidentul s-ar fi produs în apropierea trecerii de pietoni

Mașină poliție

Scene INCREDIBILE în Pitești! Un tânăr a fost lovit de o autospecială de poliţie. Incidentul s-a petrecut în această după-amiază, în cartierul Craiovei din Piteşti, relatează realitateadearges.net.

Colegii poliţiştilor care se aflau în autospecială au deschis un dosar.

„(…) un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliție Pitești, aflat în patrulare, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pieton, pe raza de competență. Din fericire, în urma evaluării de către echipajul medical solicitat la fața locului, a rezultat că tânărul implicat nu a suferit leziuni. La acest moment, polițiștii rutieri desfășoară verificări pentru stabilirea naturii evenimentului rutier și luarea măsurilor legale care se impun”, a afirmat Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeş. 

Potrivit presei locale, impactul ar fi avut loc pe trecere sau foarte aproape de marcajul pietonal. Tânărul în vârstă de 18 ani venea în viteză și nu a mai putut fi evitat de mașina de poliție. Surse din cadrul anchetei spun că băiatul ar fi "tâșnit" pur și simplu pe stradă.

Aceeași sursă susține că tânărul nu ar fi fost rănit, ci ar fi suferit doar un atac de panică.

Momentan nu au fost stabilite circumstanțele producerii accidentului, o anchetă fiind în plină desfășurare.