Tânăr atacat de urs, în județul Bacău. Autoritățile cer MĂSURI
Un tânăr de 30 de ani a fost atacat de urs, în Bacău. Autoritățile din județ susțin că apariția animalelor sălbatice în zonele locuite sunt tot mai dese. În loc de 61 de urși, cât ar fi normal, numărul acestora a crescut la 600, relatează Realitatea PLUS.
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, originar din comuna Mănăstirea Caşin, județul Bacău, a fost atacat de urs în zona Arinişul Mare. Din fericire, bărbatul a scăpat cu viaţă şi se află în grijă medicilor.
Anunțul despre bărbatul atacat de urs a fost făcut de autoritățile locale.
Autoritățile trag un semnal de alarmă, precizând că numărul urşilor este în creştere, în judeţ. Mai exact, în loc de 61 de urși cât ar fi normal, numărul acestora a crescut până la aproximativ 600 de exemplare.
În acest context, ei le cer oamenilor să fie atenți când se deplasează în zona în care a avut loc atacul ursului.