MENIU

Ștampila, o amintire! În sfârșit, a fost eliminată și de la stat

Ștampila a fost eliminată din marea parte a instituțiilor statului, după votul deputaților de miercuri. Actele de stare civilă, contractele publice și alte documente oficiale nu vor mai avea nevoie și de ștampilă. 

Pentru ca noua regulă să fie și aplicată mai este nevoie doar de semnătura șefului statului.

Parlamentarii au decis miercuri eliminarea obligativității stampilării anumitor acte în instituțiile de stat, după ce Guvernul a scăpat firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) de obligația ștampilării documentelor 

„Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice”, scrie în proiectul adoptat.

De asemenea, „persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică”.

Prevederile nu se aplică însă instituţiilor sau autorităţilor publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special față de prezenta ordonanță, li se impune expres folosirea ştampilelor.

„De subliniat că nu poate fi identificată cu certitudine și exhaustiv legislația primară în care apare obligația de ștampilare a actelor și documentelor emise de aceste persoane, astfel încât să se poată realiza o exceptare doar a anumitor persoane. În acest context s-a propus ca să rămână obligate a aplica ștampila doar acele persoane, instituții, autorități care au această obligație într-un act normativ de rangul legii (Lege, OG,OUG).

După intrarea în vigoare a prezentei legi, este necesar ca fiecare persoană de drept public să facă o evaluare a legislației din domeniul să de competență (legislație primară, secundară, terțiară) și să decidă menținerea sau eliminarea obligației aplicării ștampilei pe documentele emise de acesta, funcție de anumite condiționalități/rațiuni (importanța documentului, legislație europeană, tratate internaționale, relații între state, etc)”, se arată în motivarea legii.

Proiectul a trecut de Senat în noiembrie anul trecut, iar Camera Deputaților a fost for decizional.