Tâlharie în Arad. Doi suspecţi au fost încătuşaţi într-un magazin. Poliţiştii, cercetaţi pentru că ar fi intervenit cu forţă disproporţionată
Doi suspecţi de tâlhărie au fost încătuşaţi de poliţişti într-un magazin din oraşul Lipova, după ce cu doar câteva ore înainte ar fi intrat în casa unui localnic din Zăbrani şi i-ar fi furat bani şi bijuterii, însă pentru că agenţii ar fi fost prea violenţi, sunt vizaţi de o anchetă internă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, tâlhăria ar fi avut loc joi dimineaţă, la ora 6,00.
„Din probatoriul administrat, a reieşit că cei doi ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din localitatea Zăbrani, unde ar fi lovit şi ar fi smuls de la gâtul unei persoane un lanţ de aur şi ar fi sustras o geantă cu 2.000 de lei, 200 de lire sterline, şi alte bijuterii, după care au fugit”, se arată în comunicatul IPJ Arad.
Conform sursei citate, câteva ore mai târziu, suspecţii au fost identificaţi într-un magazin din Lipova, iar poliţiştii au vrut să pună în executare mandatul de aducere pentru audieri.
„Pentru punerea în executare a mandatului, poliţiştii au folosit mijloace de constrângere, în vederea imobilizării şi încătuşării persoanelor în cauză, care nu s-au supus somaţiilor. Bărbaţii bănuiţi de săvârşirea infracţiunii au fost imobilizaţi şi conduşi la unitatea de poliţie, unde au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, cu propunerea luării de măsuri preventive”, menţionează comunicatul transmis de IPJ Arad.
Cu privire la intervenţia agenţilor, conducerea IPJ Arad precizează că au început verificări prin Compartimentul Control Intern.
Unul dintre suspecţi are antecedente penale, după mai multe infracţiuni comise în străinătate.
Bunurile sustrase din casa din Zăbrani au fost recuperate.