Taina înțelegerii și a iertării. Miracolul actului de caritate – “La Taica Lazăr”
Părintele Daniel Smuc a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul Podcastului Business Philosophy.
“Biserica Îngerașilor Bolnavi. Taina Botezului” a fost tema acestui podcast.
00:45 - Întâlnirea părintelui Daniel Smuc cu viitoarea soție Raluca Tănase, în urma căruia vor fi construie acțiuni de caritate "La Taica Lazăr". Cultura voluntariatului a existat în România. Am văzut-o și la prof. dr. Pesamosca". Raluca, elevă a lui sister Aloysius, o măicuţă venită după anii `90 în România, invitată de baronesa Emma Nicholson să se ocupe de copiii abandonaţi
5:25 - "Avem un sfânt care spune: când vrei să faci un bine trebuie să îți transpire în palmă darul până găsești cui îl dai"
5:51 - Primul leagăn special, adus în spital de Raluca pentru cei cu afecțiuni locomotorii. Primul cinematograf pentru în spital, unde copiii primeau o jucărie de pluș
7:01 - sfaturi pentri diminuarea răutății omenești, invidiei, lăcomiei sau a uscăciunii sufletești. "Împietrirea inimii, o boală foarte grea"
12:20 - 5 ani de "Taica Lazăr", prin care creem poteci și căi de desțelenire a inimii. Cum funcționează un magazin de caritate. Comparație cu un charity shop britanic
17:07 - programe "Taica Lazăr" de ajutor a oamenilor străzii. Manualul Cerșetoriei. Pilda cerșetorului și tipologii - actorul, angajatul, cel adevărat
19:19 - Istoria fascinantă a lui Taica Lazăr, personaj care a existat în perioada interbelică
27:03 - Amprenta sfinților martiri Brâncoveanu asupra locului
31:00 - Taina înțelegerii și a iertării. Modalități de a face față celor care îți fac rău
Podcastul Business Philosophy este sprijinit de Domeniile Sâmburești.