MENIU

Tăietori ilegali de lemne în pădurile din zona de munte, descoperiți de jandarmii din Arad. Cum arată zona

Trei bărbați din comuna Vârfurile, județul Arad, sunt cercetați penal dupăce au tăiat ilegal mai mulți copaci dintr-o pădure. 

Conform purtătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Sebiș, a depistat într-o zona împădurită de pe raza localității Vîrfurile, trei bărbați care încărcau mai mulți arbori într-o remorcă, cu intenția de a-i transporta la domiciliu. În urma verificărilor preliminare efectuate, jandarmii au constatat faptul că, în data de 5 decembrie cei trei bărbați s-au deplasat în zona împădurită, de la marginea localității Vîrfurile unde au tăiat ilegal 10 arbori din specia cer și carpen, cu intenţia de a-i transporta la domiciliu”. 

„La fața locului a fost solicitat un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Codrii Iancului din Hălmagiu, iar în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat un volum de 8 metri cubi de arbori tăiați, în valoare de 4.600 lei”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Citește continuarea pe realitateadearad.net

Mai multe articole despre:
taietori ilegali de lemne Arad