MENIU

Sute de ucraineni au intrat în Suceava. Prefect: Avem pregătite tabere mobile cu asistență medicală, psihologică, translatori și preoți 

Gheorghe-Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, a declarat că, la primele ore ale zilei, în județ au intrat câteva sute de cetățeni ucraineni. El a adăugat că nu e vorba despre o ”creștere semnificativă” față de perioadele obișnuite, dar se așteaptă ca pe parcursul zilei sa fie un flux crescut, după ce Rusia a atacat Ucraina.

”Avem un comitet județean de urgență în cursul dimineții. Primele date de la Poliția de Frontieră arată o creștere de câteva sute de persoane, dar multe dintre ele au fie și cetățenie română, fie rude ori prieteni sau chiar locuințe proprii în Suceava”, a declarat prefectul Moldovan, pentru G4Media.

Întrebat care sunt pregătirile pentru un eventual flux sporit de refugiați, prefectul Sucevei a spus că ”există înțelegeri făcute între familii ca să poată fi găzduiți dacă situația o impune. Situația e în dinamică. În primul rând, vor fi taberele mobile instalate la punctele de trecere a frontierei. Avem acum una la punctuld e trecere Siret, solicităm la DSU alocarea încă uneia. Vor fi amplasate în zonele-tampon, cu condiții decente, apoi eventualii refugiați vor fi duși la cămine sau în sistem hotelier. Așteptăm și un act normativ care să reglementeze cheltuielile, alocarea de fonduri, pe modelul carantinei”.

Prefectul Sucevei a dat și detalii despre modul în care vor fi sprijiniți eventualii refugiați: ”Avem acest plan făcut la nivel de minister, l-am integrat. Avem asistență medicală prinechipe de la DSP, SMURD, Ambulanță. Sistemul medical județean e integrat în acest plan. Avem inclusiv asistență de nivel psihologic, dar și translatori, plus asistență de ordin religios, avem 4 preoți militari și 2 civili de limba ucraineană”.