MENIU

Sute de persoane aprind lumânări la biserica unde este depus trupul oplimpicei din Galaţi

Câteva sute de gălăţeni au aprins lumânări, de duminică seară, la Biserica Vovidenia, unde a fost depus trupul neînsufleţit al tinerei moarte în incendiul din clubul bucureştean Colectiv, despre rudele spun că era o persoană inteligentă, olimpică la mai multe discipline şi care scria poezii.

Încă de duminică seară, numeroşi gălăţeni, cu lumânări în mâini, au aşteptat la Biserica Vovidenia, din municipiul Galaţi, sosirea cortegiului funerar cu trupul neînsufleţit al Valentinei Florea, gălăţeanca de 27 de ani care a decedat în incendiul din clubul bucureştean Colectiv, conform Mediafax.

Câteva sute de persoane au venit şi luni pentru a aprinde lumânări pe care le-au pus inclusiv afară, lângă peretele bisericii.

"Au fost în jur de o mie de persoane care au trecut pe aici, au aprins lumânări, au depus flori, ne-au spus condoleanţe, ce a crezut fiecare de cuviinţă, apreciem solidaritatea", a spus vărul tinerei, Alexandru Nechifor.

Valentina Florea, în vârstă de 27 de ani, era absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti şi lucra ca PR publicitate şi marketing la o firmă din Capitală.

"A fost o persoană extrem de inteligentă, nu multă lume ştie că a fost de multe ori olimpică la mai multe discipline, a scris cărţi, a scris poezii, lucra în publicitate, era apreciată de lumea din jur, drept dovadă, toată lumea care e solidară acum cu noi. Părinţii sunt rupţi de realitate, vă daţi seama, iau medicamente. Este foarte greu", a mai spus, vizibil emoţionat, Alexandru Nechifor.

Rudele fetei spun că tânăra nu s-a mai putut salva, în noaptea tragediei, când a izbucnit incendiul din clubul bucureştean Colectiv, având şi o constituţie fizică mai firavă.

"A fost în acea seară acolo, a fost cu un grup de prieteni, şi în momentul în care s-a produs incendiul ea era plecată la toaletă şi a prins-o acolo; restul au reuşit să iasă, ea nu a mai reuşit. A murit intoxicată cu monoxid de carbon. Ea avea o constituţie mai firavă, a fost bătaie pentru supravieţuire, din ce am înţeles, nu era nicio regulă de bun simţ. Din grupul restrâns de prieteni cu care era acolo numai ea a murit”, a mai declarat Alexandru Nechifor.

Valentina Florea va fi înmormântată marţi, la ora 13.00, la Cimitirul Sf. Lazăr din Galaţi, unde Primăria i-a asigurat locul de veci.

Impresionaţi de tragedia de vineri noapte, din Bucureşti, numeroşi gălăţeni au aprins, duminică seară, lumânări pe Faleză, la "Elice”, şi în cartierul Micro 13, în zona numită "La pietroi”, pentru persoanele decedate în incendiul din Clubul Colectiv.

Mai multe articole despre:
null