MENIU

Sute de buletine de vot din Ungaria, găsite pe un câmp din județul Mureș - Anchetă uriașă

FOTO: Radio Tg Mureș

Este anchetă în județul Mureș, după ce sute de buletine de vot din Ungaria au fost găsite aruncate pe un câmp. Acestea au fost descoperite de trecători, printre resturi de moloz.

Zeci de buletine destinate alegerilor ce au loc duminică, 3 aprilie, în Ungaria, au fost găsite aruncate pe câmp în apropierea cimitirului municipal din Livezeni, jud. Mureș. O parte dintre buletinele de vot prin corespondență erau parțial arse. Acestea erau aruncate într-o zonă unde erau depozitate deșeuri din construcții. 

Presa mureșeană a alertat Poliția, care a început cercetările în acest caz. Până acum nu a fost oferită nicio explicație din partea autorităților iar reprezentanții Poliției nu au dat declarații în acest sens.

Mai multe articole despre:
alegeri ungaria buletine de vot mures