Suspiciuni de DELAPIDARE la Teatrul Bulandra. SURSE: Contabila-şefă şi casiera instituţiei şi-ar fi însuşit 4 milioane de lei: audieri pe bandă rulantă
Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, trei percheziţii în Bucureşti, într-un dosar care vizează suspiciuni de delapidare la Teatrul Municipal “Lucia Sturdza-Bulandra”. Potrivit unor surse judiciare, în cauză sunt vizate contabila-şefă şi casiera instituţiei. Cele două femei sunt bănuite că şi-ar fi însuşit 4 milioane de lei din banii teatrului cu ajutorul unei persoane intermediare.
”Astăzi, 9 octombrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de “delapidare” cu consecinţe deosebit de grave”, a transmis, miercuri, Poliţia Copitalei într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în perioada februarie 2018 - august 2019, trei femei, în vârstă de 50, 53, respectiv 67 de ani, două dintre ele având calitatea angajaţi ai unei instituţii publice, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de aproximativ 4.000.000 de lei.
Conform informațiilor adunate la dosar, ar fi fost întocmite 10 registre de casă prin care s-ar fi dispus efectuarea a 160 de plăţi în numerar către 33 de colaboratori, în calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceste persoane să aibă încheiate contracte cu respectiva instituţie şi fără ca aceştia să primească efectiv respectivele sume de bani, ori au primit sume considerabil mai mici decât cele menţionate în statele de plată.
Sume halucinante cheltuite de Adriean Videanu pe bijuteriile de lux. Vameșii i-au confiscat un colier din aur alb, cu 614 diamante, 11 onixuri și 14 smaralde, în valoare de 488.000 de euro
”În urma cercetărilor efectuate au fost identificate trei persoane, bănuite de comiterea faptei. În acest context, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti. Persoanele în cauză fost depistate şi urmează să fie conduse la audieri, urmând ca, ulterior să fie dispuse măsurile legale”, a mai transmis sursa citată.
În dosar sunt vizate contabila-şefa a Teatrului Bulandra şi casiera instituţiei, ajutate de încă o femeie, susțin surse judiciare, citate de News.ro.
Casiera instituţiei a ajuns deja la audieri la sediul SICE 5, urmând a ajunge şi celelalte două femei vizate.