MENIU

SURSE. PNL vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidenţialelor. O nouă viitoare alianță cu PSD este posibilă

Liderii PNL la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL

PNL vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor, iar acestea să fie devansate în luna septembrie, au declarat surse politice. Liberalii consideră că aceasta ar fi singura variabilă constituţională.

Partidul Naţional Liberal doreşte comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidenţialelor, care să fie devansate în luna septembrie, au precizat luni surse politice.

Conform surselor citate, aceasta este o variantă în discuţie, nefiind încă agreată în coaliţia de guvernare.

Liberalii consideră că aceasta ar fi "singura variabilă constituţională" de comasare a alegerilor, având în vedere că cele parlamentare nu pot fi mutate.

Decizia ar putea să fie luată până în februarie anul viitor, au susţinut sursele menţionate.

Potrivit calculelor liberalilor, în aceste condiţii, turul doi al alegerilor prezidenţiale s-ar putea desfăşura în luna octombrie.

În acest fel, noul preşedinte îşi va prelua mandatul atunci când şi-l termină actualul şef al statului, Klaus Iohannis.

Sursele liberale au mai precizat că, în prezent, decizia PNL este de a avea propriul candidat la prezidenţiale, iar Nicolae Ciucă are prima şansă şi nu a fost luată în calcul nicio "variantă de import".

În privinţa alegerilor locale, sunt şanse ca liberalii să susţină, în unele judeţe, candidaţi independenţi.

Totodată, conform surselor citate, PNL ar putea forma, după alegeri, o coaliţie de guvernare tot cu PSD, considerându-se că "matematic nu există o altă opţiune".

Pentru alegerile europarlamentare, targetul liberalilor este de a obţine voturile a aproximativ 2 milioane de cetăţeni.

Pentru lista de candidaţi PNL la europarlamentare, sursele citate au menţionat că nu s-a discutat cu fostul director al SRI Eduard Hellvig, care nu este interesat de vreun proiect politic.

SURSA